Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:30 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imigrări 720 de cereri de obținere a avizelor de angajare în muncă înregistrate în ultimele zile

ro

29 Dec, 2023 13:46 698 Marime text
Foto. IGIÎn perioada (27 decembrie – 28 decembrie a.c.), au fost înregistrate 720 de cereri de obținere a avizelor de angajare în muncă. Alte 593 de astfel de documente au fost aprobate.

Conform Inspectoratului General pentru Imigrări, cetățenilor străini le-au fost emise 974 de permise de ședere temporară și pe termen lung, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 194 din 2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare. 782 de cereri de prelungire a dreptului de ședere au fost înregistrate.

„Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt în continuare angajare în muncă și reîntregirea familiei.
De asemenea, au fost emise permise de ședere pentru 143 de beneficiari de protecție temporară în contextul punerii în aplicare a prevederilor Directivei 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri“ - au mai precizat reprezentanții IGI.

Totodată, polițiștii de imigrări, în cooperare cu polițiști din cadrul structurilor cu atribuții în domeniu (Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, respectiv Inspectoratul General al Poliției Române) au depistat 19 străini în situații ilegale.

Au fost efectuate 27 de activități specifice de control, cu forte proprii sau în cooperare, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 63 de sancțiuni contravenționale.

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.

citește și. 

Peste 100 de activități specifice de control desfășurate de polițiștii de imigrări din Botoșani în cele 11 luni ale acestui an
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii