Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:09 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imigrări Misiune de îndepărtare sub escortă, până la punctul de trecere a frontierei, pentru 20 de străini. De ce a fost luată această decizie

ro

08 Jan, 2024 11:49 686 Marime text
Foto: ImigrăriPolițiștii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad  au desfășurat ieri o misiune de îndepărtare sub escortă, până la punctul de trecere a frontierei, pentru 20 de străini împotriva cărora au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României. La ieşirea din ţară, pe numele străinilor a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani.

Potrivit IGI, la data de 7 ianuarie a.c., polițiștii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad au desfășurat o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 20 de străini, toți bărbați, din Bangladesh.

Persoanele în cauză au fost depistate în luna decembrie a anului 2023 de polițiștii de frontieră în tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat a României, ulterior fiind predați polițiștilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, pentru dispunerea de măsuri de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul țării noastre.

Formalitățile de îndepărtare sub escortă pentru cei 20 de cetățeni bengalezi au constat în obținerea de documente de călătorie, achiziționarea de bilete de avion și escortarea acestora până la Aeroportul Internațional Cluj unde au fost îmbarcați pe curse comerciale către țara de origine.

Acțiunea polițiștilor de imigrări a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad.

La ieşirea din ţară, pe numele străinilor a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad a Inspectoratului General pentru Imigrări are o capacitate de cazare de 160 de locuri, iar la momentul actual gradul de ocupare este de 71 %.
Cadrul legislativ:

Luarea în custodie publică este măsura de restrângere temporară a libertăţii de mişcare pe teritoriul României, dispusă împotriva străinilor în scopul îndeplinirii tuturor demersurilor necesare îndepărtării sub escortă.


Această măsură se dispune în scris prin ordonanţă motivată în drept şi în fapt de către procurorul anume desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru o perioadă de 30 de zile, la solicitarea motivată a Inspectoratului General pentru Imigrări, împotriva străinului care nu poate fi îndepărtat sub escortă în termen de 24 de ore şi care se află în una dintre următoarele situaţii:
  • prezintă risc de sustragere de la îndepărtarea sub escortă;
  • evită ori împiedică pregătirea returnării sau procesul de îndepărtare sub escortă;
  • face obiectul expulzării.
Citește și: 

18 bărbați din Bangladesh și Maroc, îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări, în ultimele 24 de ore
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii