Impozit zero pentru industria HoReCa? Proiectul a trecut de Senat și se află la comisiile de specialitate la Camera Deputaților
Impozit zero pentru industria HoReCa? Proiectul a trecut de Senat și se află la comisiile de specialitate la
03 Feb, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
1323
Marime text
- Angajații și angajatorii din domeniul HoReCa ar putea primi un ajutor considerabil dacă trece o lege de Camera Deputaților
- După ce a trecut tacit de Senat, proiectul privind impozitarea zero a industriei HoReCa se află la camera cu for decizional
- Proiectul a fost inițiat în contextul pandemiei COVID-19
A început sesiunea parlamentară, odată cu debutul lunii februarie. Iată că proiecte noi au fost înregistrate în Parlament sau au ajuns de la o cameră la alta.
Conform portalului Camerei Deputaților, a fost înregistrat proiectul cu numărul 44 din acest an, care a trecut tacit de Senat și face referire la Proiectul de Lege privind impozitarea zero a industriei HoReCa. De precizat este că, în prezent, proiectul se află la comisiile de specialitate pentru avizare.
Propunerea a ajuns la Senat în august 2020. Inițiatorul menționa că dorește să fie scutiți de la plata impozitelor atât a firmelor, cât și a angajaților din industria HoReCa, pentru anii fiscali 2020, 2021, 2022. „Pandemia de coronavirus, dar și măsurile restrictive instaurate de autorități, au făcut ca industria HoReCa să fie în prezent cea mai afectată, înregistrând un declin brusc care a dus la scăderea cifrei de afaceri cu aproximativ 70% față de anul trecut și a determinat suspendarea activității a peste 40% dintre operatori”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.
O să fie o procedură de durată, urmând să intre probabil după primirea avizelor camerelor de specialitate pe ordinea de zi pentru dezbatere și vot.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii