În căutarea istoriei. Aventură la Cheile Dobrogei Iuţi de picior, alergătorii de la Maratonul Argonauţilor au învins balaurul (galerie foto)
În căutarea istoriei. Aventură la Cheile Dobrogei: Iuţi de picior, alergătorii de la Maratonul Argonauţilor
18 Apr, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
2477
Marime text
Prima ediţie a Maratonului Argonauţilor, concurs de alergare montană, s-a desfăşurat în judeţul Constanţa, în zona Cheile Dobrogei şi Gura Dobrogei, având două probe, maraton (aproximativ 38 km) şi cros (aproximativ 14 km).
Evenimentul sportiv a fost organizat de AS Activ Pontica şi s-a bucurat de o prezenţă numeroasă, de peste 200 de alergători (bărbaţi şi femei), care a întrecut aşteptările organizatorilor. La competiţie a fost prezentă şi Gabriela Iacobici, primarul comunei Grădina, localitate pe teritoriul căreia se află Masivul Geologic Cheia, rezervaţie naturală. Primăria Grădina a sprijinit competiţia, alături de alţi parteneri ai AS Activ Pontica. De la eveniment nu au lipsit nici Mariana Solomon, directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa, nici Elena Frîncu, fost şef (timp de 22 de ani) al DJST Constanţa, vicecampioană mondială la handbal şi membru al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
„Cheile Dobrogei, un loc minunat pentru Maratonul Argonauţilor, ediţia I. Felicitări organizatorilor! Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, partener al sportului în mediul rural“, a fost mesajul Marianei Solomon.
Competiţia sportivă a urmărit şi promovarea mai multor obiective turistice: Cetatea Histria, Cheile Dobrogei, Gura Dobrogei, Peştera „Sfântul Ioan Casian“, Mănăstirea „Sfântul Ioan Casian“, Peştera Liliecilor, Peştera „La Adam“ de la Gura Dobrogei, rocile Jurasice de la Gura Dobrogei şi oraşul medieval Ester. „Argo, legendara corabie, acostează la ţărmul Mării Negre, în portul Histria. Argonauţii trebuie să străbată Cheile Dobrogei, în căutarea lânii de aur, păzită de un balaur în Munţii Buzăului. Să alergăm cu ei în marea aventură a căutării lânii de aur, să înfruntăm oboseala cu frumuseţea peisajului şi să învingem balaurul «Timp» cu iuţeala picioarelor, câştigând trofeul mult râvnit“, a fost îndemnul organizatorilor, înainte de competiţie.
La cros, s-au clasat pe podium Nastasia Fotu, Diana Vlad şi Roxana Lucaci (la fete), Alexandru Bacoşcă, Andrei Ivănescu - Gliga şi Cristian Doicescu (la băieţi). În clasamentul general de la maraton, pe primul loc s-au situat Vaipan Călin, respectiv Alexandra Ungureanu, iar pe categorii de vârstă în primele trei poziţii s-au situat: la feminin - 18-29 de ani - 1. Alexandra Ungureanu, 2. Adina Oneţ; 30-39 de ani - 1. Toma Palic, 2. Mihaela Groza; 40-49 - 1. Iuliana Liticiu, 2. Cristina Săvulescu, 3. Otilia Eachimov; +50 de ani - 1. Floricica Neacşu, 2. Georgeta Manolache; la masculin - 18-29 de ani - 1. Dacian Ghizilă, 2. Constantin Ivan, 3. Alexandru Caraiman; 30-39 de ani - 1. Vaipan Călin, 2. Victor Spătaru, 3. Ştefan Sălăgean; 40-49 de ani - 1. Mihai Ungur, 2. Marian Vasile, 3. Bogdan Creţu; +50 de ani - 1. Emanoil Apărece, 2. Marian Piron, 3. Alexandru Nestian.
„A fost un concurs de amploare, apreciat de participanţi. Ne aşteptam la aproximativ 150 de participanţi, dar au venit mult mai mulţi, atât din Dobrogea, cât şi din alte zone din ţară. Doamna primar Gabriela Iacobici a fost unul dintre promotorii competiţiei, s-a implicat şi ne-a ajutat foarte mult. Printre alergători s-a numărat şi Ilie Roşu, aflat cu această ocazie la al 208-lea maraton al său! De fapt, Maratonul Argonauţilor a fost o cursă între prieteni şi, în acelaşi timp, o aventură în căutarea istoriei prin Munţii Dobrogei. Cu prilejul întrecerii s-au făcut şi donaţii pentru Robert Cadar, un alergător din zona Ardealului, care suferă de o formă rară de cancer, dar aleargă în continuare. Am deschis o cutie de donaţii şi s-au strâns peste 800 de lei pentru Robert“, a declarat Auraş Eugen Stănilă, directorul AS Activ Pontica, preşedintele asociaţiei sportive fiind Mircea Gheorghe Şerban.
Sursa foto: Facebook (Gabriela Iacobici şi Mariana Solomon)

„Să înfruntăm oboseala cu frumuseţea peisajului“

Cine s-a clasat pe podium

Donaţii pentru Robert Cadar
„A fost un concurs de amploare, apreciat de participanţi. Ne aşteptam la aproximativ 150 de participanţi, dar au venit mult mai mulţi, atât din Dobrogea, cât şi din alte zone din ţară. Doamna primar Gabriela Iacobici a fost unul dintre promotorii competiţiei, s-a implicat şi ne-a ajutat foarte mult. Printre alergători s-a numărat şi Ilie Roşu, aflat cu această ocazie la al 208-lea maraton al său! De fapt, Maratonul Argonauţilor a fost o cursă între prieteni şi, în acelaşi timp, o aventură în căutarea istoriei prin Munţii Dobrogei. Cu prilejul întrecerii s-au făcut şi donaţii pentru Robert Cadar, un alergător din zona Ardealului, care suferă de o formă rară de cancer, dar aleargă în continuare. Am deschis o cutie de donaţii şi s-au strâns peste 800 de lei pentru Robert“, a declarat Auraş Eugen Stănilă, directorul AS Activ Pontica, preşedintele asociaţiei sportive fiind Mircea Gheorghe Şerban.
Sursa foto: Facebook (Gabriela Iacobici şi Mariana Solomon)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii