Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:20 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„În comunism, s-a pierdut această tradiţie“ A doua ediţie a Tepreşului, organizată de UDTTMR la Murfatlar (galerie foto)

ro

15 Jun, 2015 00:00 2957 Marime text

Pădurea de la Fântâniţa Murfatlar a fost, sâmbătă, locul preferat de aproximativ 4.000 de persoane pentru o petrecere câmpenească pe cinste. Şi nu de orice fel, ci una în care etnicii musulmani din tot judeţul Constanţa şi chiar de dincolo de graniţe au petrecut împreună. Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR), în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Murfatlar şi contând pe sprijinul primarului Valentin Saghiu, au organizat, sâmbătă, tradiţionalul „Tepreş“.

Începând cu ora 13.00, timp de aproape şapte ore, toţi cei prezenţi au petrecut în compania familiilor şi a prietenilor, reînviind tradiţia tepreşului de altădată. „Tepreşul era o veche tradiţie care se respecta la tătari până acum peste 40 de ani, când se ţinea în jurul datei de 10 mai. În timpul comunismului, s-a pierdut uşor-uşor această tradiţie, pe care noi am reînviat-o. Anul acesta, este a doua ediţie a Tepreşului, aici, la Fântâniţa Murfatlar“, a declarat preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep.

Oaspeţi de seamă din Bulgaria

Nu au lipsit nici oaspeţii de seamă: prefectul judeţului Constanţa, Ion Constantin, alături de cei doi subprefecţi, Ersun Anefi şi Levent Accoium, senatorul Nicolae Moga, deputatul Mihai Lupu, subsecretarul de stat din cadrul Departamentului pentru Relaţii Interetnice, Aledin Amet, muftiul Muurat Iusuf, deputatul în Parlamentul Bulgariei Ruşen Riza, preşedintele Organizaţiei Tătarilor din Ankara, Ümit Șilit. Alături de ei s-au aflat şi reprezentanţi ai armatei americane de la Baza Militară Mihail Kogălniceanu. De asemenea, la eveniment au mai participat şi 120 de reprezentanţi ai comunităţii tătare din Dobrich, Bulgaria.
 

5.000 de abecedare noi, 5.000 de paşi spre conservarea tradiţiei

 
„S-au împărţit cărţi şi alte materiale cu însemnele noastre. Mai mult, Uniunea a editat anul acesta 5.000 de abecedare. Este esenţial pentru noi să ne păstrăm limba, de aceea am editat anul acesta un abecedar în noua grafie, comună cu cea a tătarilor din Crimeea“, a declarat preşedintele UDTTMR.
Programul a început cu premierea elevilor care frecventează cursurile Şcolii Comunitare din cadrul UDTTMR, prilej cu care copiii care învaţă în şcolile Uniunii au prezentat scurte momente artistice, dovedind cunoştinţele acumulate pe parcursul unui an de studiu. UDTTMR a pregătit pentru ei daruri dulci, dar şi noul abecedar al limbii tătare. Evenimentul a fost urmat de prima parte a programului artistic, susţinut de ansambluri şi solişti ai UDTTMR, cărora li s-au alăturat Ansamblul Delikanlilar al Uniunii Democrate Turce din România şi Ansamblul de dansuri aromâne „Dor“ din Sarighiol de Deal, judeţul Tulcea.

Expoziţia culinară, atracţia sărbătorii

A urmat apoi mult-aşteptata competiţie de kureş - lupte tradiţionale tătăreşti, care s-a desfăşurat pe două categorii, iar la final s-a disputat marele open. „Premiul a fost câte un batal la fiecare categorie - 14-19 ani şi 19-23 de ani, la fel şi la open. Totul s-a putut face cu ajutorul prietenilor noştri şi al bunei colaborări cu autorităţile locale. Domnul primar Valentin Saghiu este prietenul nostru, al Uniunii“, a ţinut să menţioneze preşedintele Gelil Eserghep.

Totodată, au avut loc şi demonstraţii de tras cu arcul, cei interesaţi de acest sport având posibilitatea să exerseze sub atenta supraveghere a unor îndrumători cu experienţă. De asemenea, plimbările cu căruţa au fost un alt punct de atracţie. Bucatele tradiţionale tătăreşti au fost şi ele la mare căutare. Pe toată perioada desfăşurării evenimentului, membrele Organizaţiei de Femei a UDTTMR au pregătit şuberek. De asemenea, în cadrul unei expoziţii culinare, au fost prezentate preparate din bucătăria tradiţională tătărească dintre cele mai diversificate.
 
„Este o onoare să organizăm a doua ediţie a acestei tradiţii care a fost pierdută şi acum este reînnoită. Murfatlarul este centrul judeţului şi de aceea, înainte, acest moment se ţinea numai la noi“, a declarat edilul-şef al oraşului, Valentin Saghiu.
Tepreşul, organizat pentru al doilea an consecutiv la Pădurea Fântâniţa de la Murfatlar, de UDTTMR, în parteneriat cu administraţia locală de la Murfatlar, s-a încheiat cu un foc de tabără.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii