Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:03 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În județul Constanța După ce au făcut autostopul, doi tineri au tâlhărit șoferul

ro

09 Apr, 2024 12:05 966 Marime text

Sursa foto: IPJ Constanța



 
  • La data de 8 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Secția 1 Poliție Rurală Băneasa, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat,  de 28 de ani, și un minor, de 16 ani.
 
Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, potrivit IPJ Constanța.
 
Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, la data de 6 aprilie a.c., în jurul orei 15.00, persoana vătămată, un bărbat, de 56 de ani, s-ar fi deplasat la volanul autoturismului proprietate personală pe strada Principală din satul Carvăn.
 
La ieșirea din localitate ar fi oprit vehicul pentru a lua la ocazie un bărbat.
 

„În momentul opririi, șoferul ar fi fost agresat fizic de bărbatul respectiv și de minorul de 16 ani, care l-ar fi obligat să coboare din autoturism.Ulterior, minorul ar fi urcat la volanul autovehiculului și ar fi părăsit locul faptei, însoțit de cealalată persoană bănuită de comiterea faptei”, spun polițiștii.

 
La scurt timp, cei doi au abandonat autoturismul pe un câmp, sustrăgând din acesta suma de 9.700 de lei și 7 pachete de țigări.
 

„Cei doi au fost reținuți, pentru 24 de ore, conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța”, specifică IPJ Constanța.

 
Astăzi, vor fi prezentați procurorului de caz din cadrul  Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propunere legală.

 
 
Citește și
Intervențiile polițiștilor, în ultimele 24 de ore
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii