În Lunea Mare, ÎPS Teodosie a adus speranță persoanelor private de libertate de la Penitenciarul Constanța-Poarta Albă (FOTO)
În Lunea Mare, ÎPS Teodosie a adus speranță persoanelor private de libertate de la Penitenciarul Constanța-Poarta


Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Taina Sfântului Maslu la Biserica Greacă „Schimbarea la Față” din Constanța.
În cadrul slujbei, o persoană privată de libertate a primit Taina Mirungerii, revenind la credința ortodoxă.
Sursa foto: Penitenciar Constanța-Poarta AlbăLumină din Lunea Mare – Calea credinței și a speranței pentru cei privați de libertate
În Lunea Mare a Săptămânii Pătimirilor Domnului, un grup de persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Constanța-Poarta Albă a avut binecuvântarea de a participa la Taina Sfântului Maslu, oficiată de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Biserica Greacă „Schimbarea la Față” din Constanța.
În acest cadru plin de har și rugăciune, o persoană privată de libertate a primit Taina Mirungerii, revenind la dreapta credință ortodoxă – un pas important spre renașterea sufletească și dorința de schimbare.
Prin participarea la aceste momente sfinte, credința devine o punte către reintegrare, iertare și nădejde . În apropierea Sfintelor Paști, rugăm ca lumina Învierii să aducă liniște, îndreptare și curaj tuturor celor care își doresc un nou început.
Hristos în mijlocul nostru!- au transmis reprezentanții Penitenciarului.
Citește și:
Orar special pentru Paște 2025 la marile magazine din România. Ce program au
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp