In Memoriam nea Bebe. Pentru ZIUA de Constanţa reprezinţi începuturile! (galerie foto)
In Memoriam nea Bebe. Pentru ZIUA de Constanţa reprezinţi începuturile! (galerie foto)
07 Feb, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
3965
Marime text
Astăzi, la ora 12, la Cimitirul Municipal, familia şi toţi cei care l-au cunoscut şi l-au preţuit îl vor conduce pe ultimul drum pe unul dintre cei mai longevivi şi apreciaţi fotografi din presa constănţeană, Alexe Pitei, maestrul căruia ne adresam cu nea Bebe şi care a fost alături de echipa cotidianului ZIUA de Constanţa din prima clipă a înfiinţării, în anul 2000.
Marţi, 11 februarie, ar fi împlinit 70 de ani... Dar nu ştiu dacă şi-ar mai fi dorit, după o viaţă plină de încercări, pricinuite de boală. În care a avut, însă, parte şi de respectul tuturor celor care au reuşit să-l cunoască cu adevărat, dincolo de glumiţele lui sarcatisco-ironice; în special „ucenicii” săi de la Centrul cultural „Theodor Burada”.
Ultima dată l-am întâlnit anul trecut, la jumătatea lunii mai, cu prilejul vernisajului expoziţiei „La dolce vita” de la Muzeul de Artă din Constanţa. O expoziţie-omagiu, cu prilejul căreia dr. Doina Păuleanu, amfitrioana evenimentului, avea să-i ofere Cezarului deplina recunoaştere: „Expoziţia este, în fond, un omagiu care îi este adus lui Bebe Pitei, pentru că artiştii fotografi simt nevoia să facă din când în când un asemenea gest şi ce frumos faţă de un om care, iată, binemerită admiraţia noastră. Dar este în acelaşi timp şi pentru Bebe Pitei un prilej extraordinar de a ieşi din nou în lume, de a arăta oamenilor că deşi nu mai este în miezul evenimentelor domnia să continuă să lucreze. Pentru că nu poţi să te disociezi te obiectul pasiunii tale întreaga viaţă, iar pentru Bebe Pitei a fost un mesaj de iubire pe care îl transmite acum, în Săptămâna Luminată, faţă de semeni, faţă de cei cărora le-a transmis arta pentru fotografie. Iar prezenţa dvs. în număr atât de mare acum este un semn că scrisoarea de dragoste pe care a scris-o Bebe Pitei în nenumărate forme şi-a primit destinatarul”.
Iar mesajul maestrului Bebe Pitei a fost unul la fel de emoţionant, încercând să justifice alegerea temei „La dolce vita”: „Fiindcă aşa este construită viaţa. Are şi pe ici, pe colo câte un strop de umor, reieşit din instantaneele nearanjate, pentru că nicio fotografie nu este regizată. Este o expoziţie care sper să vă facă plăcere şi din care să reiasă faptul că trebuie să fim mai buni, mai îngăduitori cu răul care pluteşte în jurul nostru. Mai transmite şi un mesaj de iubire faţă de prieteni, faţă de oameni”.
Dumnezeu să-l odihnească!
Citeşte şi:
La Muzeul de Artă din Constanţa O expoziţie de fotografie cu mesaj către reconsiderarea relaţiilor interumane (galerie foto)
Fotograful constănţean Bebe Pitei ne-a părăsit
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii