În perioada 20-24 ianuarie, aproximativ 180 de polițiști din cadrul IPJ Constanța vor fi la datorie, zilnic
În perioada 20-24 ianuarie, aproximativ 180 de polițiști din cadrul IPJ Constanța vor fi la datorie, zilnicPotrivit IPJ Constanța, în perioada 20-24 ianuarie a.c., aproximativ 180 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța vor fi la datorie, zilnic, pentru asigurarea unui climat de ordine, liniște și siguranță publică, precum și pentru preîntâmpinarea unor evenimente neplăcute.
„Astfel, polițiștii din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigare a criminalităţii economice, prevenire și nu numai vor acționa pentru prevenirea și combaterea incidentelor care ar putea afecta siguranța comunității.
De asemenea, pentru prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea respectării normelor legale privind circulația pe drumurile publice de către toți participanții la trafic, polițiștii rutieri vor fi prezenți pe drumurile naționale și județene. Vor fi folosite atât aparatele radar, cât și aparatele etilotest și drug-test, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
În acest context, polițiștii constănțeni vă urează minivacanță plăcută, fără evenimente nedorite“ - au precizat reprezentanții IPJ Constanța.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp