Inca un ofiter roman cazut la datorie in Afganistan
Inca un ofiter roman cazut la datorie in AfganistanÎn jurul orelor 04:00, ora României, Căpitanul Tiberius Petre conducea misiunea de intervenţie rapidă care intrase în sprijinul unei subunităţi aliate atacate de insurgenţi. Misiunea româno-americană se afla la 80 de kilometri sud-vest de oraşul Kabul, iar în urma schimbului de focuri, ofiţerul român a fost împuşcat.
Un elicopter MEDEVAC l-a evacuat de urgenţă pe Tiberius Petre, însă, în jurul orelor 04:30, căpitanul a decedat în drumul spre spital.
Petre avea 33 de ani, era originar din Târgu-Mureş, căsătorit şi tatăl unei fetiţe de un an şi jumătate. Se angajase în cadrul MApN în anul 2000 şi se afla la a doua misiune în Afganistan.
Militarii români care fac parte din operaţiile speciale de intervenţie, acţionează în cadrul ISAF din zona de est a Afganistanului.
Potrivit comunicatului de presă emis de Ministerul Apărării Naţionale, conducerea îşi exprimă un profund regret faţă de pierdere şi este alături de familia greu încercată în aceste momente. De asemenea, condoleanţe familiei îndurerate au fost transmise şi de către preşedintele Traian Băsescu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp