Incendiile devastatoare din primele luni ale anului. Peste 9.500 de hectare afectate și sancțiuni de 43.000 de lei aplicate
Incendiile devastatoare din primele luni ale anului. Peste 9.500 de hectare afectate și sancțiuni de 43.000 de
09 Mar, 2025 12:49
ZIUA de Constanta
246
Marime text



- Peste 9500 de hectare de teren au fost afectate de incendiile de vegetație uscată și pădure, în perioada 1 ianuarie-9 martie, anul curent, potrivit datelor deținute în dimineața zilei de 9 martie.
În urma incendiilor, o persoană a decedat (Maramureș), o altă persoană a fost rănită, suferind arsuri grave (Vâlcea). De asemenea, un pompier din cadrul ISU Caraș-Severin a suferit răni.
În ceea ce privește evoluția incendiilor din anul 2025, se remarcă o creștere alarmantă a acestora. În doar câteva zile ale lunii curente au fost afectate 4600 hectare de teren, în timp ce pe parcursul lunii februarie au fost raportate 4400 hectare, iar în ianuarie 650 hectare.
Având în vedere că, nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, Inspectoratele pentru Situații de Urgență din județele Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Maramureș și Vâlcea, au aplicat, până în dimineața zilei de 9 martie, sancțiuni în valoare totală de 43.000 de lei.
Totodată, evidențiem efortul conjugat, pentru localizarea și lichidarea incendiilor, al mai multor forțe de intervenție. Ne referim la pompieri, salvamontiști, polițiști de frontieră, piloți ai Inspectoratului de Aviație al MAI, militari și aeronave MApN, operatori ai ocoalelor silvice județene, localnici și voluntari ai serviciilor voluntare pentru situații de urgență.
Facem apel la responsabilitate și reamintim populației faptul că cetățenii dețin obligația de a respecta normele privind protecția mediului, care interzic arderea vegetației uscate.
Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieți și bunuri!
Consultați sursele oficiale de informare fiipregatit.ro unde regăsiți măsurile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.
Citește și:
Situație critică în mai multe județe din țară! Hectare întregi de pădure cuprinse de flăcări!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii