Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:41 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incendiu provocat de joaca unui copil

ro

14 Feb, 2006 00:00 1046 Marime text
Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta "Dobrogea" a fost sesizat in cursul serii de duminica, in jurul orelor 20, cu privire la izbucnirea unui incendiu pe strada Farului numarul 6. La fata locului s-au deplasat doua autospeciale ale Detasamentului Oras. Flacarile au cuprins o casa, compusa din doua camere plus dependinte, apartinand Primariei Constanta, inchiriata familiei lui Asan Ferdis. Au ars 15 metri patrati de acoperis, trei metri cub lemne de foc, magazia de lemne, circa 20 metri patrati, precum si mobilierul din bucatarie. Dupa mai bine de o ora de lupta cu focul, pompierii au reusit sa salveze restul casei. Din primele cercetari, a rezultat faptul ca incendiul a fost provocat de o flacara deschisa. Potrivit reprezentantilor Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, la originea acestui eveniment a stat joaca unui copil, Asan Eneri, de numai trei ani. Din fericire, nu s-au inregistrat victime omenesti, iar valoarea pagubelor atinge cateva zeci de milioane lei ROL.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii