Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:55 02 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Începând cu data de 15 decembrie 2024, intră în vigoare noul Mers al Trenurilor 2024-2025

ro

02 Dec, 2024 10:08 216 Marime text
Foto: CFR CălătoriCFR Călători informează că, începând cu data de 15 decembrie 2024, intră în vigoare noul Mers al Trenurilor 2024-2025, ce va fi valabil până la data de 13 decembrie 2025.

Pentru a oferi accesibilitate la transportul pe calea ferată unei categorii cât mai largi de călători, oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii de piaţă atât prin optimizarea duratelor de parcurs, cât şi a programului şi capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile.

În noul plan de Mers al Trenurilor 2024-2025 vor circula zilnic în medie 1100 trenuri operate de CFR Călători.

Noutăți în noul mers de tren:

Pentru asigurarea și adaptarea traficului de călători la cerințele publicului călător, CFR Călători a introdus în circulație 4 trenuri noi București Nord – Brașov. Trenurile sunt formate din material rulant nou, respectiv rama electrică RE-IR Alstom Coradia Stream. Rama este alocată pentru exploatare operatorului național CFR Călători de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) – proprietarul de facto al trenurilor Alstom achiziționate pentru România. Cele 4 trenuri noi IR proiectate pentru circulația în acest mers de tren nou sunt:

Nr. crt. Nr. tren Staţie plecare Plecare Staţie sosire Sosire Total (km) Timp total (min)
  • 1 IR 16001 Bucureşti Nord 0631 Brașov 0859 166 2h 28m
  • 2 IR 16002 Brașov 1025 Bucureşti Nord 1258 166 2h 33m
  • 3 IR 16003 Bucureşti Nord 1322 Brașov 1600 166 2h 38m
  • 4 IR 16004 Brașov 1627 Bucureşti Nord 1900 166 2h 33m

În condițiile demarării lucrărilor la infrastructura feroviară „Quick Wins”, lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii ferate de către CFR SA pe relația București Nord – Craiova, CFR Călători a planificat trenuri pe rute modificate, astfel:

-> pentru a răspunde mai bine cerințelor și pentru menținerea relațiilor internaționale ce leagă principalele orașe din România cu Europa, circulă:


– Trenul internațional IR 72 „Traianus”, în relația Craiova – Budapesta Keleti

– Trenul internațional IR 73 „Traianus”, în relația Budapesta Keleti – Craiova

-> Introducerea unui tren nou în circulație IR 1599 în relația București Nord – Drobeta Turnu Severin, cu plecare din stația București Nord la ora 0502 sosire în stația Drobeta Turnu Severin ora 1219

În condițiile demarării lucrărilor de „Electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor”, pentru preluarea călătorilor în perioada sezonului estival din stațiile Cluj Napoca, Sighișoara, Câmpia Turzii, Copșa Mică, CFR Călători introduce în circulație trenurile IR sezoniere 1947/1948 în relația Cluj Napoca – Brașov și retur, ramuri la trenurile IR sezoniere 1941/1942 în stația Brașov.

În sezonul estival între principalele orașe din țară și litoral se asigură legătura cu trenuri directe, cu mențiunea că pe distanța Constanța – Mangalia și retur trenurile circulă în regim de tren Regio și la tarifele aferente acestui rang de tren.


Serviciul InterCity

Compunerea trenurilor IC este asigurată cu un număr de peste 50 vagoane de călători (vagoane clasa I, vagoane clasa a II-a și vagoane clasa a II-a cu spațiu destinat serviciului de alimentație publică). Toate vagoanele sunt modernizate și sunt dotate la nivelul standardelor actuale, cu instalație de climatizare, toalete ecologice, uși de acces și intermediare semiautomate, prize electrice pentru încărcare telefon mobil sau laptop, instalație de sonorizare, afisaj digital, rastel pentru bagaje voluminoase în fiecare capat al salonului.

În aceste trenuri, călătorii beneficiază de internet în regim wi-fi, vagoanele având montat echipamentul adecvat și sunt apte pentru circulație cu viteza maximă de 160 km/h și chiar 200 km/h unele dintre ele.

Reduceri tarifare și modalități de cumpărare bilete

CFR Călători pune la dispoziție o gamă diversă de oferte comerciale (ex. abonamente, card TrenPlus, dus-întors, anticipație, etc) care facilitează mobilitatea cetățenilor spre destinațiile interne dorite. Detalii pe cfrcalatori la secțiunea Trafic intern/ Oferte și Facilități. De asemenea, și spre destinațiile externe călătorii au la dispoziție o serie de oferte, la tarife avantajoase, spre Moldova, Austria, Germania, Ungaria, Polonia, Cehia, Bulgaria, precum şi căutata ofertă Interrail Pass, care reprezintă un abonament valabil în toată Europa sau într-o anumită țară din Europa. Detalii pe site la secțiunea Trafic internațional/ Oferte.

Distribuția de bilete se asigură prin următoarele canale: online, staţii şi agenţii de voiaj CFR Călători, automate de vânzare în gări și distribuitori autorizați cu care sunt încheiate parteneriate pentru vânzarea de bilete.

CFR Călători facilitează achiziționarea ușoară și rapidă a biletelor de tren în trafic intern prin aplicația mobilă “CFR Călători bilete online” disponibilă în Google Play, App Store și Huawei AppGallery.
Achiziția online de bilete în trafic intern se poate face pentru orice tip de tren până la ora de plecare a trenului din stația de îmbarcare.

Personalul de tren este dotat cu dispozitive POS ce permit emiterea legitimațiilor de călătorie (și plata cu card contactless), rezervarea automată a locurilor, scanarea legitimațiilor, validarea biletelor online și a titlurilor metropolitane.
Trenurile de pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă și retur dispun de aparate POS pentru plata contactless cu orice dispozitiv de plată: card, telefon sau ceas inteligent, iar din stațiile CFR București Nord și Aeroport se pot cumpăra abonamente metropolitane pentru zona București –Ilflov.

Broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2024-2025” poate fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR Călători din București şi din ţară la preţul de 27 lei. Deoarece conţinutul poate suferi modificări, rugăm călătorii să solicite informaţii cu privire la mersul trenurilor de la staţiile şi agenţiile CFR sau să acceseze site-ul www.cfrcalatori.ro.

Informații despre circulația trenurilor sunt disponibile:
  • la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
  • la numerele de telefon din stațiile CFR, ce sunt publicate pe cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
  • în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Se obțin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
  • pe site-ul companiei cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
  • pe site-ul cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern/ Mers tren trafic international.
  • de la personalul comercial al SNTFC CFR Călători SA din staţii si trenuri.
Citește și: 

Anunț important al CFR Călători! Vizată emiterea legitimațiilor călătorie cu anticipație
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii