Începe Colocviul de teologie dogmatică ortodoxă din România
Începe Colocviul de teologie dogmatică ortodoxă din RomâniaCum anul acesta serbăm jubileul a 30 de ani de când a fost lansat oficial, pe plan ecumenic, la Lima, în Peru, un important document de „convergenţă" menit să apropie confesiunile creştine în ceea ce priveşte viziunea lor cu privire la Sfintele Taine ale Bisericii, tema aleasă de comun acord şi care va fi tratată cu acest prilej este „Constituţia sacramentală a Bisericii. 30 de ani de la lansarea documentului Botez, Euharistie, Slujire la Lima - Peru (1982 - 2012)". Colocviul de dogmatică din acest an, al patrulea după cele care au avut loc la Arad (2006), Bucureşti (2008) şi Cluj-Napoca (2010), este organizat de Facultatea de Teologie din Constanţa.
În mod excepţional, în paralel cu sesiunile propriu-zise ale colocviului de dogmatică, se va desfăşura şi o întrunire a profesorilor universitari de misiologie ortodoxă, într-o secţiune specială, având în vedere importanţa temei nu doar pentru teologia dogmatică ortodoxă, ci şi pentru misiologie. Concluziile fiecărei secţiuni vor fi publicate ulterior, ca şi volumul întrunind toate studiile care vor fi prezentate cu ocazia acestei importante reuniuni a teologiei ortodoxe române. Colocviul îi va avea ca participanţi excepţionali pe ÎPS Teodosie - Arhiepiscopul Tomisului, pe Irineu - Mitropolitul Olteniei şi pe Nifon - Arhiepiscopul Târgoviştei. Deschiderea lucrărilor colocviului este programată astăzi, de la ora 9.00, la Hotel „Oxford".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp