Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:54 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Începe modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în Portul Constanța. Ce valoare are contractul de finanțare

ro

24 Nov, 2021 15:03 1542 Marime text
  • A fost semnat contractul de finanțare, în valoare de 113.390.408 lei
  • Astăzi s-au semnat contractele de proiectare, execuție și supervizare a lucrărilor 
A fost semnat contractul de finanțare, în valoare de 113.390.408 lei.

Obiectivele proiectului sunt: înlocuirea a 75% din toată rețeaua electrică, construirea unei noi stații de transformare, instalarea unui nou sistem SCADA de gestionare a alimentării cu electricitate, conectat la Portul de Nord, Portul Fluvial și Portul de Sud, posturi noi de transformare etc.
 
Iată comunicatul oficial pus la dispoziție de Compania Naționala Administrația Porturilor Maritime SA Constanța 

A fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în Portul Constanța”, proiect cu finanțare europeană, prin Programul Operațional Infrastructura Mare. Valoarea contractului de finanțare este de 113.390.408,47 lei (inclusiv TVA). 

Din aceasta, total eligibil 75.084.487,39 lei (Uniunea Europeană 63.821.814,28 lei și bugetul de stat 11.262.673,11 lei) și total neeligibil 35.305.921,08 lei (TVA, cofinanțare și tarif de racordare la E-Distribuție).

Obiectivele proiectului sunt: înlocuirea a 75% din toată rețeaua electrică, construirea unei noi stații de transformare, instalarea unui nou sistem SCADA de gestionare a alimentării cu electricitate, conectat la Portul de Nord, Portul Fluvial și Portul de Sud, posturi noi de transformare etc.

Pentru operativitate, în paralel s-au derulat procedurile de achiziție a contractului de proiectare și execuție, cât și cel de supervizare a lucrărilor, contracte prevăzute cu clauză suspensivă.

Astfel, după semnarea contractului de finanțare, au fost semnate astăzi:

- Contract de proiectare și de execuție a lucrărilor, cu o valoare de 46.863.300 lei ( fără TVA), cu Asocierea Electromontaj SA- Siemens SRL- Enevo Group SRL. Durata contractului – 32 luni, din care 4 luni pentru proiectare și 28 luni pentru execuție.


- Contract de supervizare, cu o valoare de 1.086.000 lei ( fără TVA), cu Venturo Investment SRL. Durata contractului 94 luni.

Investiția este în concordanță cu strategiile Comisiei Europene pentru porturi verzi și creșterea eficienței tehnice și economice a utilizării energiei electrice.

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, în calitate de administrator al porturilor maritime românești, are ca obiectiv prioritar asigurarea condițiilor optime pentru dezvoltarea Portului Constanța, în sensul consolidării poziției acestuia ca port maritim eficient, durabil și sigur, cu rol esențial în dezvoltarea economică a țării.

Sursa foto: CNAPMC 




 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii