Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:26 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Început de carieră în Forțele Navale Române Absolvenții Promoției 2020 „General Ioan Emanoil Florescu” au fost înălțați în primul grad militar

ro

31 Jul, 2020 14:04 1520 Marime text

  • Absolvenții Promoției 2020 „General Ioan Emanoil Florescu” au fost înălțați în primul grad militar, prilej cu care au fost organizate, vineri, 31 iulie, două festivități la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” din Constanța.
În cadrul festivităților, 34 aspiranți, 6 subinspectori, 29 maiștri militari și 4 agenți de poliție au primit primul grad militar, iar șefii de promoție ai celor două instituții de învățământ ale Forțelor Navale, aspirant inginer Constantin Emanuel Zvâncă și maistru militar clasa a V-a Ioana Marinela Bota, au fost recompensați cu distincții militare.

Evenimentele au fost onorate cu prezența de către șeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral Mihai Panait, șeful de Stat Major al Comandamentului Forțelor Întrunite „General Ioan Emanoil Florescu“, comandor Marian Săvulescu, precum și de directorul adjunct al Gărzii de Coastă, comisarul-șef de poliție Alexandru Oae.

Din cauza restricțiilor impuse de criza sanitară din România, ceremoniile s-au desfășurat într-un cadru restrâns, care nu a permis accesul familiilor și apropiaților absolvenților.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii