Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:24 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Început de săptămână plin de acțiuni pentru polițiștii constănțeni

ro

24 Aug, 2022 11:35 924 Marime text
  • În urma activităților, polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 2.000 de lei, toate la O.U.G. 195/2002.

Marți, 23 august 2022, polițiști ai Biroului Rutier Constanța, împreună cu reprezentanți din cadrul R.A.R. Constanța au desfășurat activități de control în trafic, pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor, în municipiul Constanța.

Astfel, au fost legitimate peste 30 de persoane, fiind oprite, pentru control, peste 30 de vehicule.

În urma activităților, polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 2.000 de lei, toate la O.U.G. 195/2002.
Totodată, a fost reținut, 1 certificat de înmatriculare.
 
Tot marți, 23 august 2022, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche - 2 Mai și Secției 3 Poliție Rurală Mangalia au desfășurat acțiuni și activități pe linia prevenirii furturilor în zona plajei și zona adiacentă și din spațiile de cazare, depistarea persoanelor care expun animale la căldură excesivă și a conducătorilor auto care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

„Astfel, au fost legitimate peste 120 de persoane, fiind oprite, pentru control, peste 60 vehicule.

În urma activităților, polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 4.000 de lei, dintre care 6 la Legea 61/1991 și 4 la O.U.G. 195/2002“, spun cei de la IPJ Constanța.


Totodată, au fost reținute în vederea suspendării, 2 permise de conducere.
 
Luni, 22 august 2022, polițiști din cadrul Biroului Rutier Mangalia au desfășurat o acțiune pentru disciplinarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă normele transportului de persoane.

„Astfel, au fost legitimate peste 20 de persoane, fiind oprite, pentru control, peste 20 de vehicule.


În urma activităților, polițiștii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 2.000 de lei, toate la O.U.G. 195/2002“, au adăugat cei de la IPJ Constanța.


La data de 24 august a.c., în jurul orei 3.00, polițiști din cadrul Biroului Rutier Mangalia au identificat un bărbat, de 38 de ani, care a condus un autoturism pe șoseaua Constanței, din municipiul Mangalia, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
 
La data de 24 august a.c., în jurul orei 6.30, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Neptun au identificat un bărbat, de 18 ani, care a condus un autoturism pe strada Trandafirilor, din stațiunea Olimp, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.


Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt, polițiști din cadrul Biroului de Poliție Vama Veche – 2 Mai au identificat un bărbat de 26 de ani, bănuit de comiterea faptei.

Astfel, la data de 23 august a.c., bărbatul în cauză ar fi sustras, de pe terasa unei pensiuni, un frigider.

„Bunul sustras a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.

În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt“, au conchis cei de la IPJ Constanța. 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii