Începuturile navigaţiei româneşti Voiaj cu ghinion. 187 de ani de la momentul lansării la apă a navei „Mariţa”

• Mariţa, navă de negoţ românească
• La data de 7 decembrie 1834, corabia Marița, prima navă sub pavilion românesc, a plecat în primul voiaj în afara granițelor țării pe ruta Sulina – Constantinopol, comandant fiind Ioan Cristescu.

Direct inspirată de cea care avea să ajungă prima doamnă a ţării, de numele navei „Mariţa” se leagă începuturile navigaţiei româneşti, în ciuda faptului că voiajul ei a fost unul cu ghinion.
 
Despre construcţia ei şi mai apoi vicisitudinile întâmpinate în unicul voiaj aveam să găsim un articol bine documentat, inclusiv în jurnalul de bord, în revista „Marina Română”  anul II (1991), nr. 4(5), semnat de Georgeta Borandă, muzeograf la Muzeul Marinei Române din Constanţa, cu titlul „Nave celebre româneşti. La început a fost «Mariţa»...”.

„În decembrie 1834, pentru prima oară după mai multe secole, o navă sub pavilion românesc pleca într-un voiaj pe mare.
Odată cu instaurarea domniilor regulamentare în Principate, înlesnirilor aduse comerţului şi navigaţiei prin conjunctura relaţiilor politice internaţionale, li s-au adăugat intervenţiile domnitorilor Alexandru Ghica din Țara Românească şi Mihail Sturdza din Lodova, pe lângă sultanul Mehmud al II-lea al Turciei, pentru recunoaşterea dreptului Principatelor de a avea o flotă comercială proprie, care să navige pe Dunăre şi pe mări sub pavilion naţional. Ca urmare a acestor demersuri, în octombrie 1834 sultanul dă un hatişerif pentru Țara Românească, prin care hotărăşte următoarele: „...să dă, la corăbiile cele neguţătoreşti ale Valahiei, steag cu faţa galbenă şi roşie, având pe dânsul şi stele şi la mijloc pasăre albastră ca un cap”.
 
Începutul a fost făcut în Țara Românească, unde, anticipându-se puţin hotărârea sultanului, încă din anul 1833, s-a construit la Șantierul naval din Giurgiu din «materialuri româneşti», aşa după cum menţionează documentele, o navă de mare, cu capacitate de 300 chile (cca. 150 t.). Iniţiatorul construcţiei navei a fost aga Alexandru Vilara, cunoscut autor al memoriilor care cereau emanciparea Țării Româneşti de sub tutela otomană.


Corabia a fost denumită «Mariţa», după numele frumoasei spătărese Mariţa, care făcea parte din familia domnitoare. Născută Văcărescu, Mariţa era soţia spătarului Costachi Ghica, fratele mai mic al domnitorului Alexandru Ghica. Câţiva ani mai târziu, când Alexandru Ghica va fi înlocuit la domnie de Gheorghe Bibescu, Mariţa va deveni prin căsătoria cu acesta doamnă a ţării.
 
Lansarea corabiei „Mariţa” era anunţată de Alexandru Vilara în următorii termeni: «... a fost aruncată în apă în luna septembrie 1834, împodobită cu bandiera cea privilegiată hărăzită rumânilor prin făcătoarea mijlocire a domnitorului Alexandru Ghica».




Momentul lansării corăbiei «Mariţa», care urma să facă cunoscut pavilionul muntenesc peste hotare, i-a inspirat poetului patriot Cezar Boliac o minunată alocuţiune, prin care adresa navei îndemnul de a merge şi a arăta Europei culorile pavilionului românesc, precum şi versurile unei poezii, numită semnificativ «La cea întâi corabie românească», versuri străbătute de un profund simţământ patriotic.
 



«Corabie frumoasă: Te du, te du, grăbeşte!
Pe ţărmuri depărtate aleargă, povesteşte

Că lesne-aşa nu moare un neam care-a trăit,
Că tirania poate, p-un om să-l prăpădească:

Dar viaţa unei naţii nu poate să sleiască,
Până-n sfârşit, dreptatea în veci a biruit».
După lansarea navei la apă, Vilara cere domnitorului aprobarea ca «Mariţa» să plece «în prima sa plutire pe mare spre Constantinopol, încărcată cu grâu, dintr-acest blagoslovit rod al Valahiei».
 


În acest mod, la 7 decembrie 1834, corabia «Mariţa», încărcată cu 300 kile mari de grâu, pleca din Sulina, în primul voiaj, cu destinaţia Constantinopol. Peripeţiile acestei călătorii sunt consemnate în jurnalul de bord al navei, care conţine 14 file scrise în limba italiană, după toate probabilităţile, de pilotul corabiei, Giorgio Brusco.



În acest prim voiaj «Mariţa» se afla sub comanda căpitanului Ioan Cristescu, despre care documentele afirmă că era «supus şi născut chiar în Țara Românescă». După o călătorie de 18 zile, timp în care «Mariţa» a fost confruntată şi cu o năprasnică furtună, la 25 decembrie 1834, ora 7 dimineaţa, nava ajungea la destinaţie.
 


Faptul era consemnat într-o scrisoare sosită de la Constantinopol, în următorii termeni: «Mariţa, navă de negoţ românească, după ce s-au zbuciumat de furtunile Mării Negre, a traversat Bosforul cu pavilion românesc. Melil Paşa Seraschir (şeful armatei) şi Capudan-Paşa (şeful marinei) erau de faţă la intrarea corăbiei în port, plini de bucurie, deoarece arătarea unui pavilion de comerţ, din porunci îmbelşugate cu atâtea producturi au făcut în capitală o plăcută impresie».
 
«Mariţa» a stat la Constantinopol mai mult de patru luni – până la 17 mai 1835, când a pornit înapoi spre patrie.
 


Din acelaşi jurnal aflăm că în voiajul de înapoiere, la 19 mai 1835, «Mariţa» intra în portul bulgăresc Anchialo (lângă Burgasul de astăzi), unde încărca «saci cu orez şi 9 butii de vin», cu navlu de transport pentru Brăila şi Galaţi. La 3 iunie, o nouă furtună avea să pună încă o dată nava în primejdie, făcând necesară aruncarea peste bord a butiilor cu vin pentru salvarea corăbiei. După eliberarea de poveri, «Mariţa» a mai plutit în voia valurilor şi a furtunii încă 24 de ore, pentru ca la 5 iunie 1835 la orele 11,00 ea să ajungă în rada de la Sulina, cu vele zdrenţuite şi scârţâind din toate încheieturile.
 


În anii următori, numele navei «Mariţa» apare înscris în registrele portului Brăila, alături de cel al altor nave, care efectuau transporturi pe mare, sub pavilion naţional. Este vorba deja despre o flotă comercială, creată în şantierele munteneşti în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în cadrul căreia, întâietatea revenea corabiei «Mariţa», prima care purtase pe mare pavilionul Țării Româneşti”.


Sursa text şi foto: https://www.navy.ro/