Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:10 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Înființare sistem gaze naturale Autoprima Serv SRL controlată de familia Balagiu câștigă un litigiu la CNSC împotriva comunei Frecăţei, judeţul Tulcea (DOCUMENT)

ro

25 Oct, 2024 17:00 753 Marime text
  • AUTOPRIMA SERV SRL cu sediul în Constanţa a contestat la CNSC răspunsul consolidat în cadrul procedurii de licitaţie deschisă pentru atribuirea contractului de „Înfiinţare sistem de distribuţie gaze naturale în comuna Frecăţei, judeţul Tulcea”
  • CNSC a admis contestația și obligă autoritatea contractantă la publicarea în SEAP a unui nou răspuns consolidat cu respectarea celor dispuse, cu respectarea considerentelor din prezenta decizie, cu decalarea corespunzătoare a termenului de depunere a ofertelor
  • Totodată, Consiliu a stabilit ca autoritatea contractantă să plătească de 5.000 lei către contestatoare, reprezentând cheltuieli de judecată
  • Măsurile dispuse trebuie aduse la îndeplinire în termen de 15 zile
  • Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare
  • AUTOPRIMA SERV SRL este controlată de Balagiu Adrian și Balagiu Iudit și figurează cu peste 100 de achiziții directe și peste 200 contracte publice, potrivit www.termene.ro.
 
 

Consiliul Național de Soluţionare a Contestaţiilor a adoptat decizia nr. 2938/C4/3077 din 17.10.2024 la contestaţia formulată de AUTOPRIMA SERV SRL, cu sediul în Constanţa, bd. Mamaia nr. 181 bis, împotriva răspunsului consolidat nr. 6621/29.08.2024, emis de Primăria Frecăței, județul Tulcea, în cadrul procedurii de licitaţie deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Înfiinţare sistem de distribuţie gaze naturale în comuna Frecăţei, judeţul Tulcea”, cod CPV 45231221-0, lucrări de construcţii de conducte de alimentare cu gaz.

În cadrul contestației, AUTOPRIMA SERV SRL a solicitat: obligarea autorităţii contractante la remedierea aspectelor referitoare la răspunsul consolidat nr. 6621/29.08.2024, în sensul obligării autorităţii contractante de a respecta forma impusă de lege pentru răspunsurile la clarificări, respectiv art. 160 pct. 3 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, astfel încât să se permită derularea procedurii în condiţii de transparenţă reală și cu respectarea tuturor principiilor care stau la baza achiziţiilor publice și pe cale de consecinţă, obligarea autorităţii contractante la prelungirea corespunzătoare a termenului limită de depunere a ofertelor într-o măsură suficientă care să permită informarea și pregătirea potenţialilor ofertanţi vizavi de modificările impuse prin decizia de soluţionare a contestaţiei; suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei iar prin adresa de precizare a contestaţiei, s-a solicitat: anularea răspunsului consolidat la clarificări nr. 6621/29.08.2024, respectiv a variantei completate a acestuia, publicată în SEAP la data de 09.09.2024, constând în răspunsul consolidat la clarificări nr. 6953/09.09.2024, întrucât răspunsurile autorităţii contractante la solicitările de clarificare adresate sunt contrare legislaţiei achiziţiilor publice; obligarea autorităţii contractante la reevaluarea solicitărilor de clarificare adresate, respectiv la conferirea unor răspunsuri reale, pertinente, clare şi complete, în acord cu dispoziţiile Legii nr. 98/2016 şi a HG nr. 395/2016; obligarea autorităţii contractante la stabilirea unui nou termen, rezonabil, pentru depunerea ofertelor, astfel încât toţi ofertanţii interesaţi să aibă posibilitatea de a pregăti ofertele în acord cu documentaţia de atribuire actualizată ca urmare a răspunsurilor la solicitările de clarificare adresate, precum și obligarea autorităţii contractante la suportarea cheltuielilor ocazionate de demersul judiciar.

Prin Încheierea nr. 2918/C4/3037 din 17.09.2024, Consiliul s-a pronunţat asupra capătului de cerere de suspendare a procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei, pe care l-a respins, ca rămas fără obiect.

În baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CNSC a decis să admită contestația formulată de AUTOPRIMA SERV SRL, în contradictoriu cu Primăria Frecăței din județul Tulcea și obligă autoritatea contractantă la publicarea în SEAP a unui nou răspuns consolidat cu respectarea celor dispuse, cu respectarea considerentelor din prezenta decizie, cu decalarea corespunzătoare a termenului de depunere a ofertelor.

Totodată, CNSC obligă autoritatea contractantă la plata sumei de 5.000 lei către contestatoarea AUTOPRIMA SERV SRL, reprezentând cheltuieli de judecată.

Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei.


Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
 
 
Despre Autoprima Serv SRL

 
Autoprima Serv SRL a fost înființată în 1999 și are sediul social în Constanța, bulevardul Mamaia nr. 181 bis. Firma are un punct de lucru și în Ovidiu, județul Constanța. Obiectul de activitate constă în lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor.
 

Asociați și administratori sunt Balagiu Adrian și Balagiu Iudit. Potrivit Recom, Adrian Balagiu mai este asociat și în firmele Road Mix Technology SRL București și Roadmax Construct SRL Constanța.
 
Autoprima Serv SRL figurează cu peste 100 de achiziții directe (Confort Urban SRL, Orașul Techirghiol, Comuna Cobadin, Comuna Costinești printre autoritățile contractante) și peste 200 contracte publice (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, Comuna Limanu, Orașul Eforie, Municipiul Medgidia, Municipiul Tulcea printre autoritățile contractante).
 
În 2023, Autoprima Serv SRL a declarat o cifră de afaceri de peste 198,8 milioane de lei, un profit de peste 25,78 de milioane de lei și 204 angajați.
 
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
De asemenea, pentru redactarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro.

 
Citește și:

 
Firma s-a ocupat de modernizarea drumurilor din comună Litigiul dintre Autoprima Serv SRL și Primăria Castelu, județul Constanța, tranșat în instanță (DOCUMENTE)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii