Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:45 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Infracțiunile asupra mediului, 38% din finanțarea ilegală a conflictelor armate pe plan internațional

ro

31 Mar, 2022 19:34 1459 Marime text
Datele recente ale Interpol estimează că exploatarea ilegală a resurselor naturale, fie că vorbim despre braconaj, tăieri de pădure sau minerit finanțează în proporție de 38% conflictele armate pe plan internațional. Mai mult, traficul cu deșeuri și infracțiunile asupra faunei sălbatice sunt identificate de Europol în topul celor mai importante amenințări la securitatea Uniunii Europene, care pierde anual până la 3 miliarde de euro doar din comerțul ilicit cu specii protejate.   

Într-o ședință comună a Comisiei pentru petiții (PETI) și Comisiei pentru afaceri juridice (JURI) a Parlamentului European, numeroși europarlamentari, cât și reprezentanții Comisiei Europene, ai Parchetului European, Europol și ai organizațiilor neguvernamentale și-au exprimat sprijinul pentru înființarea unui Procuror Verde European. Încă din 2021, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene ”a luat notă cu mare interes” de această nouă structură pentru combaterea infracțiunilor împotriva mediului în toate Statele Membre, subliniind că o mai bună protecție a mediului este una dintre prioritățile actualei Comisii, iar măsurile luate la nivel european au avut până acum ”un efect limitat”.

Cel care a propus înființarea unui Procuror Verde European care să combată exclusiv criminalitatea asupra mediului este Vlad Gheorghe, europarlamentar USR și jurist care a avut și inițiativa creării unui DNA al pădurilor în România în 2018:

”Să nu uităm că Parchetul European a apărut ca idee în 2007, în 2013 a fost propus regulamentul de înființare, abia în 2017 16 state membre, printre care și România, au lansat cooperarea consolidată privind Parchetul European și instituția a devenit funcțională abia în iunie 2021 pentru 22 de state membre. Viteza schimbărilor climatice și sumele record care se pierd din cauza infractorilor care nu ezită să distrugă mediul nu ne mai lasă timp pentru repetarea acestei proceduri incredibil de greoaie”, spune europarlamentarul.

Vlad Gheorghe și europarlamentarii Renew Europe au propus încă din iulie 2021 extinderea mandatului Parchetului European (EPPO) pentru a acoperi inclusiv infracțiunile de mediu.

”În Comisia pentru Bugete a Parlamentului European am susținut și creșterea numărului de procurori angajați în Parchetul condus de Laura Codruța Kövesi, precum și creșterea bugetului alocat. EPPO nu poate instrumenta sute de dosare de corupție cu prejudicii de peste 5 miliarde de euro fără o finanțare adecvată. Dacă observăm activitatea recentă a Parchetului soldată cu inculparea unor foști premieri și miniștri din state membre UE, înțelegem de unde vine această reticență de a oferi instituției conduse de Kövesi resursele necesare”, subliniază Vlad Gheorghe.    

Conform Europol, infracțiunile ecologice rămân în mare parte neraportate și neinvestigate la nivel european de către autoritățile naționale, ceea ce duce la pierderea ireversibilă a biodiversității, a resurselor naturale și deseori chiar la pierderi de vieți omenești: doar în România în ultimii ani 6 pădurari au fost uciși de hoții de lemne, iar peste 800 de activiști și jurnaliști au fost agresați. Mai mult, în țara noastră pădurile dispar din pix, un caz recent fiind cel al Pădurii Comorova din județul Constanța, ultima rămasă pe litoralul românesc și defrișată de către dezvoltatorii imobiliari cu complicitatea iresponsabilă a autorităților locale.
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii