Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:27 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Înscrieri la Programul Rabla Plus 2024, de luni, 19 august, pentru firme, UAT-uri și persoane fizice

ro

18 Aug, 2024 11:46 737 Marime text


Începând de luni, 19 august 2024, ora 10:00, Administrația Fondului pentru Mediu organizează o nouă sesiune de înscriere pentru persoanele fizice, persoanele juridice, unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice în cadrul Programului Rabla Plus.
 

Rabla Plus:Etapa a II-a: 19 august – 19 septembrie 2024
- Persoane juridice – 60 de milioane de lei;
- UAT-uri și instituții publice – 60 de milioane de lei.
 
Etapa a II-a: 19 august – 25 noiembrie 2024:
- Persoane fizice – 180 de milioane de lei.
 
Calendarul de desfășurare a sesiunilor de înscriere în cadrul celor două programe și sumele alocate solicitanților sunt disponibile pe site-ul AFM.
 
În ediția de anul acesta, finanțarea acordată în cadrul programelor, este următoarea:

 
În ceea ce privește Programul Rabla Clasic, prima de casare se menține la 7.000 lei, respectiv 10.000 lei în cazul predării a două autovehicule uzate.
 
Prima de casare se acordă pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 150 g CO_2/km în sistem WLTP și a cărui valoare nu depășeste 60.000 euro, cu TVA inclus.
 
La prima de casare se pot adăuga următoarele ecobonusuri:
 
  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP;
  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, echipat cu motorizare GPL/GNC;
  • ecobonus în valoare de 3.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie hibrid;
  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară. 
Pentru achiziționarea de motociclete noi al căror sistem de propulsie generează maximum 120 g CO_2/km în sistem WMTC, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 7.000 lei, la care se pot adăuga:
  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou motocicletă al cărui sistem de propulsie generează maximum 90 g CO2/km în sistem WMTC;
  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară. 
Instituțiile publice și unitățile administrativ-teritoriale pot beneficia de prima de casare în cuantum de 7.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat. În situația în care optează pentru achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul casării a două autovehicule uzate, vor beneficia de prima de casare de 10.000 lei.
 
În cadrul Programului Rabla Plus, solicitantul beneficiază de ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul predării spre casare a cel puţin unui autovehicul uzat. Se pot preda spre casare maximum două autovehicule uzate.

 
Cuantumul ecotichetului, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare, este de:
  • 25.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta;
  • 13.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO_2/km în sistem WLTP;
  • 13.000 lei pentru achiziţionarea unei motociclete electrice. 
Ecotichetul se acordă pentru achiziționarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depășește suma de 70.000 euro, cu TVA inclus.
 
Instituțiile publice și unitățile administrativ-teritoriale beneficiază de ecotichet în cuantum de 120.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat.
 
Apare și un element de noutate: începând de anul acesta, autovehiculele achiziționate în cadrul acestor programe, vor avea aplicat un autocolant, ca element de vizibilitate, pe care beneficiarii vor trebui să îl mențină până la finalizarea perioadei de monitorizare.

Citește și: 

Ministrul Mediului„Lansăm în consultare un program de finanţare care îşi propune să înlocuiască sobele vechi“ (video)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii