Institutul Naţional al Patrimoniului a organizat Ziua Mondială Art Nouveau La Constanţa, turul de arhitectură a fost coordonat de Diana Slav (galerie foto)
Institutul Naţional al Patrimoniului a organizat Ziua Mondială Art Nouveau: La Constanţa, turul de arhitectură
12 Jun, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
3745
Marime text
Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) a organizat, de Ziua Mondială Art Nouveau, o serie de tururi ghidate gratuite în Constanţa, Târgu Mureş şi Timişoara, precum şi o expoziţie de fotografie dedicată arhitecturii Art Nouveau din România, în foişorul grădinii Casei Universitarilor din Bucureşti.
Tururile ghidate au prezentat arhitectura Art Nouveau din cele trei oraşe şi au fost gratuite, în limita locurilor disponibile. Participanţii au avut ocazia să admire detaliile unor clădiri emblematice, să cunoască poveştile arhitecţilor care le-au creat şi să aprofundeze caracteristicile regionale ale stilului, în diferitele sale expresii de pe teritoriul României.
În oraşul de la malul mării, turul de arhitectură este organizat de Diana Slav, blogger la Constanţa Walking Tour / Constanţa La Pas, cu sprijinul Primăriei. Turul a avut în centru clădirea Cazinoului, proiectată la începutul secolului XX de arhitectul Daniel Renard, şi zona peninsulară. Turul a început la ora 15.00, a durat două ore şi a avut ca punct de întâlnire statuia lui Ovidiu din Piaţa Ovidiu nr. 9, Constanţa. „Am avut parte de un eveniment care a devenit o nouă poveste. La invitaţia INP, am făcut un tur special dedicat stilului Art Nouveau. Noi avem câteva influenţe şi o clădire emblematică: Cazinoul. Cireaşa de pe tort a fost faptul că prin INP am avut acces în interiorul Cazinoului. Sunt fericită ca am putut oferi încă o experienţă specială, care a devenit o amintire deosebită. Am mai bifat o premieră“, a notat Diana Slav pe pagina sa de pe un site de socializare.
10 iunie, Ziua Mondială Art Nouveau, a fost stabilită în 2013 pentru a celebra memoria a doi mari reprezentanţi ai stilului - Antonio Gaudi şi Ödön Lechner. De atunci, la nivel mondial se organizează evenimente variate ce readuc în atenţia publicului oamenii şi operele care au marcat acest curent artistic, precum şi poveştile şi valorile patrimoniului Art Nouveau din Europa.
Curentul Art Nouveau a avut pe teritoriul României expresii diferite, motivate de realităţile politice şi culturale de la începutul secolului XX. De la Secessionul de factură austro-ungară din vestul ţării, la cel de inspiraţie maghiară din centrul Transilvaniei şi până la Art Nouveau-ul exuberant al Cazinoului din Constanţa, variaţiile stilistice regionale ale acestui curent artistic oferă ocazia descoperirii unui patrimoniu deosebit de bogat, din păcate, puţin cunoscut şi apreciat de publicul larg.
Proiectul, derulat în cadrul Programului de Cooperare Transnaţională „Dunărea“, îşi propune să întărească protecţia, conservarea, prezervarea şi promovarea patrimoniului material şi imaterial Art Nouveau în zonele urbane ale regiunii Dunării.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii