Întâlnirea președintelui Iohannis cu vicepreşedintele Republicii Turcia. Ce s-a discutat
Întâlnirea președintelui Iohannis cu vicepreşedintele Republicii Turcia. Ce s-a discutat
27 Apr, 2024 15:27
ZIUA de Constanta
684
Marime text
- Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, vineri, pe vicepreşedintele Republicii Turcia, Cevdet Yilmaz, aflat în vizită oficială în România, context în care cei doi au discutat inclusiv despre situaţia din Orientul Mijlociu, informează Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele României a exprimat, cu prilejul întrevederii, aprecierea pentru substanţa şi dinamica dialogului politico-diplomatic bilateral, axat pe dezvoltarea continuă a Parteneriatului strategic România - Turcia, pe toate palierele sale, inclusiv prin iniţiativa lansării Consiliului de Cooperare Strategică la Nivel Înalt dintre cele două ţări, care va dezvolta formatul reuniunilor comune de guvern şi în cadrul căruia vor fi stabilite priorităţile cheie în domeniile strategice de interes comun, potrivit Agerpres.
Klaus Iohannis şi vicepreşedintele Turciei au salutat "nivelul excelent al cooperării economice", Turcia fiind principalul partener comercial al ţării noastre din afara Uniunii Europene şi prima destinaţie extra-comunitară a exporturilor româneşti.
Şeful statului român a încurajat, în continuare, investiţiile turceşti şi a arătat că oportunităţile oferite de piaţa din România pot contribui la atingerea potenţialului deplin pe acest palier.
În planul cooperării în domeniul securităţii, Klaus Iohannis a exprimat aprecierea pentru contribuţia Turciei la consolidarea posturii aliate de apărare şi descurajare pe Flancul Estic al NATO şi la Marea Neagră, inclusiv prin participarea la misiuni de Poliţie Aeriană Întărită pe teritoriul României.
De asemenea, preşedintele României a salutat buna funcţionare a Grupului Naval de Deminare în Marea Neagră România - Turcia - Bulgaria, iniţiativă care reprezintă un model de cooperare eficientă în regiunea Mării Negre şi între statele aliate riverane.
Iohannis şi vicepreşedintele Turciei au avut un schimb de opinii despre principalele evoluţii de interes de pe agenda NATO şi la nivel internaţional, precum şi despre pregătirea rezultatelor Summitului aniversar al NATO de la Washington.
În ceea ce priveşte situaţia îngrijorătoare din Orientul Mijlociu, Klaus Iohannis a subliniat că "trebuie evitată escaladarea violenţei, fiind necesară coordonarea eficientă a eforturilor internaţionale în vederea avansării către o pace durabilă în regiune, când condiţiile o vor permite".
Preşedintele României a reafirmat sprijinul ţării noastre pentru consolidarea cooperării UE - Turcia şi a salutat eforturile pe care Turcia le întreprinde pentru găzduirea unui număr mare de refugiaţi, exprimând sprijinul pentru continuarea cooperării în materie dintre UE şi Turcia, mai arată Administraţia Prezidenţială.
Citește și
Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit la Neptun cu vicepreședintele Turciei, Cevdet Yilmaz
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii