Intervenție salvatoare a cadrelor medicale SMURD. Gemeni născuți prematur în ambulanță, salvați după ce au intrat în stop cardio-respirator (GALERIE FOTO)
Intervenție salvatoare a cadrelor medicale SMURD. Gemeni născuți prematur în ambulanță, salvați după cePotrivit unui comunicat al DSU, seara trecută, un echipaj format din doi medici, un asistent și un voluntar, care încadra o ambulanță de Terapie Intensivă Mobilă SMURD (TIM) a fost solicitat să vină în sprijinul colegilor lor paramedici în vederea asistării unei nașteri, o sarcină gemelară de 30 săptămâni.
Ulterior resuscitării, ambii nou născuți au fost asistați și stabilizați de către echipajul medical de pe ambulanța de Terapie Intensivă Mobilă. De asemenea, s-a solicitat în sprijin autosanitara de Terapie Intensivă Mobilă Nou-născuți pentru transportul în siguranță și în condiții optime a micilor pacienți.„La interval de câteva minute de la momentul solicitării, paramedicii care încadrau ambulanța SMURD de prim-ajutor (EPA) anunță că trebuie să se oprească deoarece pacienta se află pe punctul de a naște. Astfel, la sosirea ambulanței de terapie intensivă, primul nou-născut era deja expulzat și era în îngrijirea membrilor echipajului de prim ajutor, aplicând manevrele obișnuite de aspirare a căilor aeriene, stimulare tactilă etc.
În ciuda aplicarii corecte a protocolului, nou-născutul preluat deja de către medicii și asistenții SMURD de pe ambulanța de terapie intensivă începuse să nu mai aibă respirații spontane, devenise cianotic, fără tonus muscular, intrând, din păcate în stop cardio-respirator. Astfel, se inițiază imediat manevre de resuscitare neonatală, având răspuns pozitiv după aproximativ 3-4 minute. Concomitent, echipajele SMURD examinau și stabilizau proaspăta mămică.
După câteva minute, mama expulzează cel al doilea nou-născut, de asemenea aflându-se în stop cardio-respirator. Se inițiază manevrele de resuscitare neonatală cu succes, nou-nascutul reluând-și după câteva minute respirațiile spontane“ - au precizat reprezentanții DSU.
Amândoi nou-născuții și mama au ajuns bine și în siguranță la secția Neonatologie, respectiv Ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Târgu-Mureș.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp