Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:15 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interviu CEO KMG International Beimbet Shayakhmetov, CEO Rompetrol - „România este centrul operațiunilor KazMunayGas, o platformă pentru dezvoltarea de noi proiecte și investiții”

ro

23 Feb, 2021 14:54 2106 Marime text


Beimbet Shayakhmetov, CEO-ul KMG International (Rompetrol), a vorbit recent despre importanța strategică a României, despre anul 2020 și despre proiectele viitoare – cele mai importante fiind programate în rafinăria Petromidia.
 
Despre anul 2020 în industria petrolului, greu încercată de efectele pandemice
 
„Anul 2020 a fost un an dificil pentru întreaga industrie de oil&gas, pe tot lanțul sau de activități – de la extracția țițeiului și până la distribuția de produse petroliere. Efectele și influențele determinate de COVID19 s-au reflectat și în scăderea abruptă a cererii pentru produse petroliere, o volatilitate ridicată a cotațiilor internaționale pentru carburanți, dar și în marjele negative de rafinare.

Impactul acestor factori la nivel european a dus la acumularea de stocuri ridicate de produse finite, obligând companiile de profil să iși ajusteze rapid activitățile și să se adapteze noilor condiții.

Astfel, acestea și-au regândit modelele de business și strategiile pe termen mediu, fiind obligate să adopte și alte măsuri necesare protejării activităților principale (de exemplu reduceri de personal, externalizări, închideri sau vânzarea unor active, suspendarea și prioritizarea proiectelor de investiții)
Măsurile s-au reflectat în evoluția capacității europene de rafinare în 2020 - o scădere cu aproximativ 50 millioane de tone de țiței/an (unitati închise, trecute în conservare sau convertite) față de 2019. La acest nivel, se adaugă alte 100 milioane de tone afectate temporar din cauza pandemiei (revizii tehnice, reducerea gradului de procesare – de la o medie de 80-85% în 2019 la circa 70% in 2020)”, a punctat Beimbet Shayakhmetov.
 
Efectele pandemiei și a pieței volatile asupra activității Rompetrol


„Aceste evolutii s-au reflectat și în activitatea noastra, 2020 fiind unul dintre cei mai dificili ani din istoria Rompetrol. Niciodată nu ne-am mai confruntat cu marje negative de rafinare pentru atâtea luni consecutive.

Scăderea bruscă a vânzărilor de carburanți pe fondul restricțiilor impuse de pandemie, sistarea livrărilor de combustibil pentru aviație, obligativitatea realizării unor investiții de mediu și respectarea reviziilor generale ale unităților de productie, toate acestea au pus presiune în menținerea unui echilibru financiar la nivelul întregului Grup.

Cu eforturi considerabile, am reusit să ne protejăm și să ne menținem în funcțiune activitățile de profil din România și din regiune, dar și să continuam sa fim un pilon de stabilitate pentru angajați, clienți, parteneri de business, autorități locale și centrale. În centrul strategiei noastre din 2020 au fost angajații, atât pentru protejarea acestora și reducerea la minimum a riscului de infectare cu noul virus, cât și pentru păstrarea locurilor de muncă.

La acestea se adaugă și eforturile pentru menținerea locurilor de muncă, în contextul în care această perioada a fost caracterizată la nivel național de decizii de trimitere în șomaj tehnic, reducerea programului de muncă, concedieri colective, închideri sau suspendarea activităților direct afectate.
Rolul și impactul Rompetrol în economia națională a fost unul major în 2020, atât prin menținerea în funcțiune a rafinăriilor și benzinăriilor nostre, continuarea proiectelor de modernizare și dezvoltare (revizii, extinderea rețelei de distribuție carburanti), dar și prin nivelul contribuțiilor virate către bugetele locale și centrale (circa 1,28 miliarde USD)”, a adăugat CEO-ul Rompetrol.
 

Eforturi mari pentru menținerea capacității operaționale

„Grupul și-a menținut în funcțiune ambele sale rafinării – Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, care au un rol vital în susținerea economiei naționale și regionale, atât prin carburanții asigurați, cât și prin produsele speciale livrate,  precum bitum, polimeri, hexan, etc.

În plus, am continuat și dezvoltarea prezenței în sectorul de retail, atât în Romania cât și în regiune (Bulgaria, Republica Moldova, Georgia), dar și respectarea angajamentelor asumate în cadrul Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român.

În cursul anului trecut, Grupul a reușit să își extindă rețeaua de distribuție carburanti la nivel regional cu 46 de stații, din care 19 in Bulgaria, Georgia și Republica Moldova. În Romania, pe lângă cele 17 stații aduse în reteaua Rompetrol (stații Partener Rompetrol și Rompetrol Expres), am adaugat și alte 10 noi unități, deschise de Fondul de Investiții”, a declarat Beimbet Shayakhmetov.
 
România, o țară importantă pentru KazMunayGas

Beimbet Shayakhmetov, CEO Rompetrol: „KazMunayGas - compania națională de petrol și gaze din Kazahstan a fost, este și va fi un investitor de bună credință, care și-a propus să aibă un rol important în regiunea Mării Negre, să susțină aprovizionarea cu țiței și produse petroliere, să își desfășoare activitățile și operațiunile în acord cu cele mai bune practici și cu legislația în vigoare, dar și să își respecte toate angajamentele asumate.

Regiunea Mării Negre este o piață strategică pentru Republica Kazahstan și KMG în ceea ce privește vânzările de țiței (peste 59,2 milioane de tone de petrol din Republica Kazahstan și 20 de milioane de tone din volumele KMG au fost exportate în 2020 prin coridorul Mării Negre).

În ultimii 10 ani, KMG a lucrat în mod constant la dezvoltarea infrastructurii și a activelor care vizează consolidarea acestei direcții de export. Strategia KMG prevede dezvoltarea în continuare a afacerilor în această regiune. Principalele active ale KMG în regiunea Mării Negre sunt: KMG International (România, Moldova, Bulgaria, Georgia); Terminalul petrolier Batumi (asigură transbordarea petrolului din Kazahstan); Compania Națională de Expediție KazMorTransFlot (transport maritim de tancuri petroliere pe Marea Neagră); cota de participare la CPC (transport de petrol de la Atyrau la Novorossiysk).

Pentru KMG, România este centrul operațiunilor sale regionale, o platformă pentru dezvoltarea de noi proiecte și investiții, care susțin crearea de noi locuri de muncă direct și indirect, creșterea contribuțiilor la bugetele locale și centrale și cu un impact puternic pe orizonatală în economia națională.

Din 2007 – momentul preluării pachetului de majoritar de acțiuni la Grupul Rompetrol (in prezent, KMG International), ne-am onorat obligațiile și am derulat un amplu program de investiții pentru modernizarea unităților de producție, dar și mentinerea unor sectoare vitale pentru economia națională prin produsele realizate.

Astfel, în calitate de unic producator din Romania, am reusit prin productia de bitum de la rafinaria Vega Ploiești să susținem modernizarea infrastructurii din România, iar prin polimerii obținuti am contribuit la realizarea unor produse cu valoare ridicată”
 
Proiecte de anvergură aprobate. O parte dintre ele, în rafinăria Petromidia Năvodari

„Principalele proiecte de investiții aprobate și in curs de implementare sunt construcția unei noi centrale de cogenerare pe plaforma Midia, dezvoltarea unei rețele de distribuție carburanți, modernizarea și construcția de noi instalații la rafinăria Petromidia Năvodari.

Cel mai amplu proiect îl reprezintă construcția până în 2023 a unei noi centrale în cogenerare la Midia, cu rol major în stabilizarea producţiei şi a distribuţiei de energie electrică în regiunea Dobrogea, prin asigurarea necesarului de energiei al platformei, dar şi prin injectarea în sistemului naţional a surplusului de energie electrică.

Investiția totală a fondului (nr. Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român) în acest proiect se ridică la circa 148 milioane USD. În cursul lui 2020 a fost selectat contractorul general al proiectului, lucrările urmând să înceapă în prima parte a acestui an, dupa finalizarea unor etape pregătitoare, precum studiu geotehnic și obținerea/ actualizarea unor permise/autorizații specifice.

Noua unitate de producere a energiei electrice și termice va funcționa cu gaze naturale drept combustibil principal și va produce aproximativ 80 MW energie electrică – din care circa 60-70 MW pentru acoperirea integrală a necesarului de energie electrică al platformei Petromidia, abur tehnologic de până la 180 tone/oră, plus necesarul de apă caldă pentru sistemul de încălzire al orașului Năvodari – până la 20 MWt/oră.

Un alt proiect important vizează dezvoltarea unei rețele de 84 benzinării în România până în 2023, care vor comercializa carburanții auto produși de rafinăria Petromidia Năvodari. Acestea vor asigura o consolidare a pieței de profil și a aprovizionării cu carburanți, susținând atât o creștere a veniturilor câtre bugetele locale și centrale, cât și crearea a peste 1.000 de noi locuri de muncă, peste 5.000 de persoane implicate în diverse faze de dezvoltare (design, execuție, construcție) și peste 1.200 parteneri comerciali. Valoarea totală a investiției este estimată la circa 120 milioane USD.

În prezent, rețeaua se ridică la 30 de benzinării, din care 10 unități au fost finalizate și deschise în cursul anului trecut. În același timp, sunt în derulare lucrări pentru noi stații, de la analize de oportunitate, identificare locații/terenuri viabile, obținere autorizații/avize, până la lucrări efective de construcție.

Alte doua proiecte au fost aprobate în cursul anului trecut, acestea urmărind modernizarea rafinăriei Petromidia, dar și consolidarea unicului producător de polimeri (materia primă din care se obțin și produsele medicale de protecție precum măști sanitare şi chirugicale de tip FFP1 şi FFP2, accesorii medicale – bonete, combinezoane, etc).

Valoarea acestora este de 43 milioane USD și constau în construcția unei instalații de deparafinare pe platforma Petromidia, care va permite rafinăriei îmbunătățirea procesului de obținere a carburanților diesel pe perioadă de iarnă și o creștere a producției de combustibil special pentru aviație, dar și majorarea cu peste 30% a producției de polimeri, prin conversia instalației de polietilene de înaltă densitate (HDPE) într-o instalație de polipropilenă (PP).

Termenul estimat pentru finalizarea celor două proiecte este in 2023. În prezent, sunt în pregătire documentatiile tehnice, basic design/basic engineering”, a adăugat CEO-ul Rompetrol.
 
Rompetrol, sprijin important în lupta împotriva pandemiei

„Grupul s-a alaturat eforturilor autorităților din Romania, Bulgaria, Moldova și Georgia în limitarea și prevenirea răspândirii noului virus, prin donarea de carburant pentru transportul medical de urgență, finanțarea cercetării și achiziționarea de echipamente, kituri de testare și materiale necesare pentru unități medicale.

Sprijinul acordat de KMG International în lupta împotriva pandemiei de coronavirus s-a ridicat la aproximativ 1 milion USD. De exemplu, Grupul a achiziționat 4 paturi de terapie intensivă la finele anului trecut, acestea fiind donate către secţiile de terapie intensiva ale Spitalului Judeţean Constanţa (3 paturi cu aparatura completă pentru monitorizare şi tratament pacienţi) şi Spitalul de Boli Infecţioase Matei Balş Bucureşti (1 pat cu echipamentul medical aferent).

De asemenea, in calitate de unic producator intern de polimeri Grupul a reusit sa dezvolte un nou sortiment, vital în realizarea echipamentelor medicale de protecție. Acesta este folosit pentru stratul de mijloc al măștii, cel mai important strat pentru filtrare și protecție împotriva agenților patogeni.
În prezent, Rompetrol este singurul producător din regiune care poate asigura materia primă necesară realizării echipamentelor medicale (măști, bonete, combinezoane), necesare în reducerea răspândirii virusului SARS-CoV 2”, a conchis Beimbet Shayakhmetov, CEO Rompetrol.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii