Într-o zi de 18 septembrie 1959 s-a creat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de pe lângă Consiliul Europei la Strasbourg

⦁ Curtea Europeană a Drepturilor Omului adesea numită informal "Curtea de la Strasbourg", a fost creată pe 18 septembrie 1959, pentru sistematizarea procedurii plângerilor în materia drepturilor omului provenite din statele membre ale Consiliului Europei
⦁ Misiunea Curții este să vegheze la respectarea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Protocoalelor suplimentare de către statele semnatare
⦁ Controlul exercitat la Strasbourg este activat, în principal, prin intermediul cererilor individuale, cu care Curtea poate fi sesizată de către orice persoană, fizică sau juridică, aflată sub jurisdicția statelor părți la convenție
⦁ Curtea este împărțită din punct de vedere administrativ în cinci secții. Camerele, care sunt formațiuni judiciare, sunt create în cadrul acestor secții



Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), adesea numită informal "Curtea de la Strasbourg", a fost creată pe 18 septembrie 1959, pentru sistematizarea procedurii plângerilor în materia drepturilor omului provenite din statele membre ale Consiliului Europei.

Misiunea Curții este să vegheze la respectarea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Protocoalelor suplimentare de către statele semnatare.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu trebuie confundată cu Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) care are sediul la Luxembourg și este însărcinată cu soluționarea problemelor referitoare la dreptul Uniunii Europene.


Sistemul de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale introdus de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Convenția) se întemeiază pe principiul subsidiarității.
Este, în primul rând, de competența statelor părți la Convenție să garanteze aplicarea acesteia, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) nu trebuie să intervină decât atunci când statele nu și-au respectat obligațiile.

Controlul exercitat la Strasbourg este activat, în principal, prin intermediul cererilor individuale, cu care Curtea poate fi sesizată de către orice persoană, fizică sau juridică, aflată sub jurisdicția statelor părți la convenție.

Curtea este împărțită din punct de vedere administrativ în cinci secții. Camerele, care sunt formațiuni judiciare, sunt create în cadrul acestor secții.

Cine poate apela la Curtea Europeană a Drepturilor Omului


Categoria potențialilor reclamanți este imensă: pe lângă cele opt sute de milioane de locuitori ai Europei Mari și cetățenii din țări terțe care își au reședința sau tranzitează pe teritoriul acesteia, trebuie să avem în vedere milioane de asociații, de fundații, de partide politice, de întreprinderi etc.

De asemenea persoanele care, în urma unor acte extrateritoriale ale statelor părți la Convenție, săvârșite în afara teritoriilor lor respective, intră sub jurisdicția lor și deci pot să apeleze la Curtea de la Strasbourg.

Depunerea unei petiții la CEDO se face în mai multe etape, prima etapă este de verificare a criteriilor de admisibilitate.
Pentru a se putea adresa Curții trebuie ca:

-reclamantul să fi epuizat toate căile de atac oferite de către instanțele naționale;
-să nu fi trecut mai mult de șase luni de la epuizarea ultimei căi de atac (de la data hotărârii irevocabile la nivel național);
-trebuie să fie capabil să dovedească că cel puțin unul dintre drepturile protejate de convenție i-a fost încălcat și că acest drept i-a fost încălcat de către unul dintre statele semnatare ale convenției;
evenimentele supuse examinării trebuie să fi avut loc după data semnării convenției de către statul împotriva căruia se depune plângere.
Verificarea admisibilității unei petiții se face în complete de unul, trei, șapte sau șaptesprezece judecători.

Curtea pronunță hotărâri doar în cauze declarate admisibile. Ea deliberează cu privire la existența sau inexistența vreunei încălcări a drepturilor omului și poate acorda daune, după caz.

Hotărârile curții sunt obligatorii pentru statele semnatare ale convenției în sensul că statul penalizat trebuie să plătească orice daune decise de instanță, să trateze aspectele semnalate de către reclamanți și să ia măsuri necesare pentru ca o situație similară să nu se repete.

Măsurile disponibile statului includ adoptarea unei noi legi sau modificarea unei proceduri judiciare.

Efectele juridice

Hotărârile Curții au dus la un număr impresionant de schimbări în legislațiile naționale și, printre altele, au deschis drumul către: rejudecarea celor condamnați în urma unui proces inechitabil, restituirea imobilelor expropriate către proprietari sau plata unor indemnizații adecvate, acordarea unor permise de rezidență către persoanele amenințate cu deportarea sau eliminarea discriminărilor dintre cetățenii germani și cei străini în ceea ce privește alocațiile familiale.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.