Investiţia se ridică la 94 de milioane de euro din PNRR Localități aflate în zone izolate din județele Constanța și Tulcea vor avea internet de mare viteză
Investiţia se ridică la 94 de milioane de euro din PNRR: Localități aflate în zone izolate din județele Constanța


Fondurile sunt dedicate localităților din toată țara unde nu există internet sau rețelele fixe sunt insuficient dezvoltate, fiind prevăzute în Componenta 7 – Transformare digitală din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Am promis că nu lăsăm pe nimeni în urmă. Prin această investiție de 94 de milioane de euro din PNRR, eliminăm barierele digitale dintre mediul rural și cel urban. Peste 78.400 de gospodării din zone izolate vor beneficia de internet de mare viteză prin fibră optică, la viteze de peste 300 Mbps. Este esențial ca toți elevii să aibă acces la internet, educația modernă nu poate exista fără conectivitate și acces la informație”, a precizat Bogdan Ivan, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Lista județelor în care se va face investiția
Lista județelor în care se va face investiția este următoarea: Sibiu, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Dolj, Olt, Teleorman, Constanța, Tulcea, Călărași, Ialomița, Alba, Hunedoara, Caraș Severin, Mehedinți, Timiș, Arad, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Maramureș, Cluj, Bistrța Năsăud, Mureș, Harghita, Suceva, Botoșani, Neamț, Iași, Vaslui, Bacău, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, transmite un comunicat al Ministerului Economiei.
Investiția va presupune construirea a 3.550 de kilometri de fibră optică
Potrivit sursei citate, investiția va presupune construirea a 3.550 de kilometri de fibră optică, prin care 78.434 de gospodării vor beneficia de internet cu viteze peste 300 Mbps. Acest lucru va duce la diminuarea diferențelor de dezvoltare și va contribui la facilitarea accesului la informații pentru locuitorii din aceste localități.
Investiția I11 cuprinde 2 arii prioritare, cu termen de finalizare la începutul anului 2026:
- acoperirea cu servicii de acces la internet de mare viteză a localităților rurale complet “albe” (nedeservite cu rețele fixe, dar în care există cerere latentă și/sau inductori socio-economici: școală, grădinița, dispensar, instituție publică etc.)
- acoperirea cu servicii de acces la internet de mare viteză a localităților rurale insuficient deservite cu rețele fixe, în care trebuie îmbunătățite vitezele, iar piața nu reușește să acopere aceste nevoi.
Citește și:
Sfaturi ANPC pentru tranzacții online sigure și evitarea fraudelor
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp