Investiţie de trei milioane de euro Plajă nouă pe malul lacului Techirghiol
Investiţie de trei milioane de euro: Plajă nouă pe malul lacului TechirghiolMalul Lacului Techirghiol dintre localitatea cu acelaşi nume şi oraşul Eforie ar putea deveni un important punct de atracţie pentru turişti. Administraţia locală din Techirghiol, condusă de primarul Adrian Stan, a depus un proiect spre finanţare, în acest sens, la Agenţia Pentru Dezvoltare Regională Sud-Est de la Brăila.
„Este vorba despre amenajarea turistică a malului lacului între Techirghiol şi Eforie, a falezei, cu o plajă nouă, cu grupuri sanitare cu beach-bar-uri şi intrări în apă", ne-a declarat primarul Adrian Stan. Edilul a precizat că acest proiect, prin care va creşte atractivitatea oraşului, din punct de vedere turistic, cuprinde şi asfaltarea a două străzi - cea de la intrarea dinspre comuna Agigea şi str. doctor Tătăran pe care sunt situate mai multe pensiuni turistice. „Valoarea totală a proiectului este de trei milioane de euro. Dacă vom trece de această etapă, sper ca în lunile septembrie-octombrie să ne apucăm de treabă", a precizat Adrian Stan.
Un obiectiv prioritar pentru autoritatea locală din Techirghiol este şi extinderea Grădiniţei „Pinocchio", lucrare pentru care procedura de achiziţie se află în desfăşurare, deschiderea ofertelor având loc luni. Potrivit anunţului de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), valoarea estimată a contractului de lucrări este de 693.426 lei fără TVA. Suprafaţa construită a noului corp al grădiniţei este de 552,7 metri pătraţi. Primarul Adrian Stan ne-a declarat că noua clădire va include patru noi săli de grupă. Finanţarea este asigurată de la bugetul local, însă primarul oraşului va solicita sprijin financiar şi de la Ministerul Educaţiei.
Asfaltare pe 21 de străzi
Cu fonduri pe care autoritatea locală speră să le acceseze prin Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al Zonei Metropolitane Constanţa, primarul Adrian Stan speră să asfalteze un număr de 21 de străzi din oraş. „Aceste trei proiecte sunt prioritare pentru oraş, ca de altfel şi reabilitarea Casei de Cultură Techirghiol - lucrare finanţată prin Compania Naţională de Investiţii - pentru care am înţeles că urmează să fie demarată procedura de licitaţie", a subliniat primarul Adrian Stan.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp