Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:47 28 02 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Investiție importantă deblocată la rafinăria Petromidia. Anunțul ministrului Energiei

ro

28 Feb, 2025 10:07 220 Marime text
Sursa foto: Facebook/ Sebastian Burduja







•    O nouă investiție deblocată după ani de zile, se apropie de finalizare


Centrala de cogenerare de pe platforma rafinăriei Petromidia a fost finalizată, iar ieri a intrat deja în faza testelor operaționale, potrivit ministrului Energiei, Sebastian Burduja.

„Investiții, investiții, investiții. Asta am promis și asta facem. Centrala de cogenerare de pe platforma rafinăriei Petromidia a fost finalizată, iar ieri a intrat deja în faza testelor operaționale. O investiție de 164 de milioane de dolari, realizată prin Fondul de Investiții în Energie Româno-Kazah, un proiect pe care am reușit să îl deblocăm și să îl finalizăm după ani de zile. Centrala aduce autonomie energetică pentru cea mai mare rafinărie din țară, dar contribuie și la creșterea stabilității Sistemului Energetic Național”, a scris Sebastian Burduja pe pagina sa de Facebook.


Este un proiect care utilizează cele mai moderne tehnologii, așa cum sunt turbinele de gaz SGT-750 de la Siemens, o premieră în România, mai precizează ministrul.

„Cu o putere instalată de aproape 80MW, noua centrală va asigura integral necesarul de consum de energie electrică pentru Petromidia, reducând astfel presiunea asupra sistemului energetic național. Este un model de viziune, pe care îl văd tot mai des la companiile care activează în România: dezvoltarea de proiecte de investiții pentru a produce energia necesară propriului consum. Ce înseamnă asta? Rămân bani pentru alte investiții ale acestor companii, se pot crea noi locuri de muncă, crește competitivitatea efectivă a companiilor prin reducerea costurilor cu energia.

Un beneficiu direct îl va avea și statul român, deoarece prin operaționalizarea acestui proiect, aproximativ 11 milioane de dolari vor intra anual în bugetul de stat sub formă de impozite”,  a mai  adăugat Burduja.

Totodată, noua centrală de la Midia Năvodari  este conectată și la sistemul energetic național și poate livra energie pentru români și companiile românești.

„Dincolo de cifre, astfel de investiții transmit un mesaj important: România trebuie să rămână un mediu stabil și atractiv pentru investiții. Cei care sunt deja aici trebuie să aibă toate motivele să își continue dezvoltarea și să își extindă activitatea, ceea ce nu poate decât să aducă beneficii românilor – prin taxele plătite la buget de investitori, noi locuri de muncă și dezvoltarea economică a comunităților locale.


În același timp, cei care analizează în acest moment piața românească trebuie să vadă o țară deschisă, care oferă oportunități și în care instituțiile funcționează, iar legile se aplică. O țară care își continuă drumul către modernizare și nu se întoarce în beznă. Înainte, împreună, cu energie pentru o nouă Românie!”, a specificat ministrul Energiei,


Citește și
Măsuri de plafonare a prețurilor la energie și gaze. Sebastian Burduja - „Prioritatea zero a guvernului este să îi protejeze pe români” (FOTO)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii