Investiţii prin „Casa Verde" la Şcoala „Adrian V. Rădulescu" din Murfatlar
Investiţii prin „Casa Verde" la Şcoala „Adrian V. Rădulescu" din MurfatlarValoarea estimată a lucrărilor de înlocuire a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme ce utilizează energia produsă din surse regenerabile este de 1.042.600 lei fără TVA. Instituţia ce va beneficia de această investiţie este Şcoala cu clasele I-VIII „Adrian V. Rădulescu". Deschiderea ofertelor este programată să aibă loc pe 12 iulie, începând cu ora 12.30, la sediul Primăriei Murfatlar. Cifra medie de afaceri minim acceptată este de 2.000.000 de lei. Ofertanţii trebuie să-şi demonstreze experienţa similară prin prezentarea în copie conform cu originalul a unui contract de lucrări similare având ca obiect pompe de căldura, cu o valoare minimă de 450.000 de lei fără TVA. În fişa de date a achiziţiei se precizează că nu este luată în considerare experienţa similară dacă a participat la lucrări în calitate de subcontractant. Garanţia de participare este în cuantum de 18.000 de lei, iar cuantumul garanţiei de execuţie este de 5% din valoarea contractului de achiziţie publică în lei, exclusiv TVA.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp