Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:17 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iohannis a promulgat legea Cum va fi acordat sprijinul pentru încălzire pentru persoanele vulnerabile

ro

29 Dec, 2023 18:39 1074 Marime text
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care stabileşte măsuri pentru acordarea unui sprijin temporar aferent anului 2024 categoriilor de persoane vulnerabile, pentru compensarea costului aferent achiziţiei şi montării unor sisteme tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, în imobile de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică.

Beneficiarii vor avea, astfel, un card de energie, fără valoare nominală, cu valabilitate pe teritoriul României, prin care se conferă titularului dreptul de a beneficia de sprijin pentru compensarea parţială a cheltuielilor cu energia, precum şi pentru compensarea, începând cu data de 15 aprilie 2024, a costului aferent achiziţiei şi montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, în imobile de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică sau dotate cu o sursă proprie locală de producere a energiei termice.

Pentru compensarea costului achiziţiei şi montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, sprijinul acordat persoanelor vulnerabile este în valoare nominală de maximum 750 de lei, acordat pe locuinţă sau gospodărie vulnerabilă, numai după montarea de către o societate autorizată a unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, inclusiv robineţi pentru reglarea consumului de energie termică, pe baza procesului verbal de montare şi a facturii şi poate fi utilizat până la data de 27 decembrie 2024.

Deţinerea cardului de energie confirmă titularului calitatea de beneficiar al sprijinului pentru compensarea preţului la energie, respectiv pentru achitarea datoriilor curente şi sau restante la furnizorii de energie, sau, după caz, al sprijinului pentru compensarea costului achiziţiei şi montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică. Nu are valoare nominală şi nu poate face obiectul tranzacţionării.

Orice tentativă de tranzacţionare atrage după sine anularea cardului de energie, precum şi a dreptului de a deţine sume în mandat poştal pentru a compensa preţul la energie. 




Citește și:


Termenul de montare a repartitoarelor de căldură, prelungit. Iată până când




Sursa: Agerpres.ro. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii