Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:40 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ion Iliescu, fără certificatul de revoluționar. A fost demarată procedura de anulare a documentului

ro

09 Jun, 2022 15:07 1511 Marime text
Ion Iliescu, foto: Facebook/ Ion Iliescu Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989, instituţie aflată în subordinea Guvernului, a demarat procedura privind retragerea titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din 1989 pentru fostul preşedinte Ion Iliescu.



Într-un document transmis Asociaţiei 21 Decembrie, Secretariatul de stat informează că a luat în discuţie o adresă înaintată de organizaţie privind îndeplinirea de către Ion Iliescu a condiţiilor de obţinere a titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din 1989 - Luptător remarcat prin fapte deosebite.


Potrivit documentului, "comisia în unanimitate a constatat atât din CV-ul aflat pe internet, cât şi din materialele din presă că Ion Iliescu a intrat în Uniunea Tineretului Comunist în anul 1944 şi în Partidul Comunist Român în anul 1953 unde a avansat în carieră, devenind secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist din 1956 şi membru al CC al PCR".
 

"Având în vedere faptul că, în perioada 1971, a deţinut funcţia de secretar al Comitetului Central al PCR, coroborat cu funcţia de conducere deţinută la UTC al PCR, comisia constată că sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 341/2004 modificată prin Legea 242. (...) De prevederile legii nu beneficiază persoanele care sunt dovedite că în perioada 1945 - 1989 au deţinut cel puţin o demnitate sau o funcţie de conducere în cadrul organelor de conducere la nivel local, regional sau naţional ale PCR, motiv pentru care în unanimitate decide demararea procedurii administrative de anulare a Certificatului LRM", se completează în documentul citat.


Conform acestuia, "în unanimitate, s-a decis de către membrii comisiei (...) transmiterea către Serviciul Juridic a unui exemplar din procesul verbal, în vederea demarării acţiunii în anulare a certificatului în instanţa de contencios administrativ, iar ulterior pronunţării de către instanţă a hotărârilor judecătoreşti de anulare transmiterea unei adrese către Serviciul pentru revoluţionari pentru retragerea titlului".


Asociaţia 21 Decembrie 1989 a transmis secretariatului de stat o adresă cu privire la îndeplinirea condiţiilor de obţinere a titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător remarcat prin fapte deosebite de către Ion Iliescu.



Deputatul PNL Florin Roman a fost iniţiator al proiectului de modificare a Legii nr 341/2004, în colaborare cu Asociaţia 21 Decembrie 1989 şi Marian Moroşanu - "Ceauşescu".


Sursa: Agerpres 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii