Ionel Caraenache „Am vazut cum se naste Petromidia"
Ionel Caraenache: „Am vazut cum se naste Petromidia"
„Când am venit aici, erau şanţuri, nisip, se montau coloanele. Am văzut cum
se naşte. Nu am crezut că voi sta aici 30 de ani"
Au trecut 30 de ani de la inaugurarea primei instalaţii la Rafinăria
Petromidia. Trei decenii de încercări, de probleme care au trebuit rezolvate şi
de schimbări. O viaţă „cu bune şi rele".
Ionel Caraenache lucrează de 30 de ani ca operator în prima instalaţie
inaugurată la Petromidia. Viaţa sa se desfăşoară aici din 1978 şi spune
că a
trecut prin toate etapele, cu bune şi rele, satisfacţii şi
insatisfacţii. S-a
născut în Delta Dunării şi nu credea că va ajunge petrolist. Născut
într-o
familie de pescari „din tată în fiu", aşa cum singur o prezintă, Ionel
Caraenache a avut un alt drum... cel care l-a dus la Petromidia. „În
anii '70 se mai făcea puţin turism şi pentru că aveam o casă
nouă, închiriam două camere. Când am terminat clasa a opta, părinţii au
vrut să
mă trimită mai departe, să nu stau în baltă, chinuit. Am dat la un
liceu
metalurgic în Tulcea. În vara aceea, înainte de a începe şcoala, un
neam de-al
nostru din Bucureşti a trimis la noi pe cineva, un om care fusese
operat şi
trebuia să se odihnească. Şi aşa l-a trimis la noi, în Deltă. Din vorbă
în
vorbă, m-a văzut în curte şi a întrebat la ce liceu m-au dat ai mei.
Era
director general la Grupul Şcolar Chimie din Ploieşti. Şi le-a zis alor
mei că mă
ia la Ploieşti, la el, să fac şcoala", povesteşte Caraenache. Zâmbind,
spune că
nici nu ştia „ce-i aia Ploieşti" şi că nu mai plecase niciodată din
Deltă. Pe
15 septembrie a plecat la Ploieşti, iar primul an i-a fost foarte greu.
S-a
trezit, după doi ani, că deja avea chimia „în sânge", iar după
absolvirea
liceului s-a angajat la rafinăria de la Brazi, unde a lucrat timp de
trei ani.
Însă, a auzit că la Năvodari se construieşte o rafinărie mare şi l-a
atras
ideea că era mai aproape de casă. Aşa a ajuns la Năvodari.
„Niciodată, oricât ai învăţa, nu poţi spune că ştii totul"
A stat în cămin pentru că nu era căsătorit, iar şansele să-i fie
repartizată o locuinţă erau foarte mici: „Când am venit aici, erau şanţuri,
nisip, se montau coloanele. Am văzut cum se naşte. Nu am crezut că voi sta aici
30 de ani. Dar eram tineri toţi. Am simţit cum se naşte totul aici. Am învăţat
tot despre utilaje. Mai mult, au adus aici fete de la liceul din Năvodari
(râde). Mi-am găsit şi nevastă. Dar, cum ziceam, deja puneam osul la treabă
pentru pornirea instalaţiilor. În '79 eram operator de câmp, alergător, cum se
zicea. Am plecat militar şi m-am întors tot aici. Dar nu-mi mai plăcea căminul,
însă până mă însuram, nu-mi dădeau casă. Mi-am luat gazdă în Constanţa, dar
costurile erau mari şi m-am întors la cămin". La Petromidia s-a şi îndrăgostit.
Sau, după cum spune cu un zâmbet şmecher pe buze, i s-a pus pata: „Eram colegi,
pe acelaşi post. Ne predam tura unul celuilalt. Ne mai tachinam. După o
perioadă ne-am mai ataşat şi a venit vremea căsătoriei. Şi soţia mea încă mai
lucrează aici. Dar mereu am lucrat numai tura inversă, pentru că altfel nu
aveam cum să avem grijă de copii. Avem două fete". A definit simplu cei 30 de
ani la Petromidia. Fără cuvinte mari: „O experienţă de 30 de ani într-o
instalaţie este ca în proverbul «niciodată, oricât ai învăţa, nu poţi spune că
ştii totul». Mereu intervine câte ceva nou care trebuie făcut, trebuie învins".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp