Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:38 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ionuţ Cealera, fost manager general interimar al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, găsit incompatibil de ANI

ro

19 Aug, 2024 10:11 8079 Marime text
Ionuț Cealera Sursa foto ZIUA de Constanța
  • Ionuţ Cealera, fost Manager general interimar al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15 iulie 2021 - 07 aprilie 2022,
  • Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.
 
Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate sau conflictul de interese de natură administrativă, în cazul a patru persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează:
 
Cealera Ionuţ, fost Manager general interimar al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15 iulie 2021 - 07 aprilie 2022, întrucât a deţinut simultan cu funcţia de manager general interimar al S.A.J. Constanţa şi funcţia salarizată de medic primar în cadrul unei societăţi comerciale, acesta obţinând de la societate venituri salariale în sumă totală de 30.000 Lei.
Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 118, alin. (15), lit. a) din Legea nr. 95/2006.
 
Breban Claudia-Maria, director executiv al Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte din cadrul C.J. Mureş s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25 august 2021-18 august 2022, întrucât a deţinut simultan cu funcţia de conducere în cadrul Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte a C.J. Maramureş şi funcţia de administrator public al Jud. Maramureş, încălcând prevederile art. 94, alin. (2) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 445 din O.U.G. nr. 57/2019.
 
Nacu Manuel, fost Comisar-şef de poliţie, Împuternicit şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 16 martie - 26 octombrie 2022, întrucât a deţinut simultan cu funcţia publică de conducere cu statut special în cadrul I.P.J. Vaslui şi funcţia remunerată de membru în Consiliul Consultativ Tripartit al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vaslui, încălcând astfel prevederile art. 2, alin. (4) din Legea nr. 364/2004.

Pricope Nicolae, viceprimar al Com. Podoleni, Jud. Neamţ şi fost Consilier local în cadrul C.L. al Com. Podoleni. În perioada exercitării mandatului de consilier local (2020-2024), deşi avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor, a participat la adoptarea unei Hotărâri a C.L. Podoleni din data de 6 ianuarie 2022 ce a adus un beneficiu pentru soţia, şi respectiv mama acestuia, prin prisma calităţilor şi funcţiior deţinute de acestea în cadrul unor societăţi comerciale.

Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 din Legea 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019.
 
Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.


Persoanele menţionate au încălcat următoarele prevederi legale:

- art. 94, alin. (2) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia "Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice; b) în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepţia cazului în care funcţionarul public este suspendat din funcţia publică, în condiţiile legii, pe durata numirii sale; c) în cadrul regiilor autonome, societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori în alte unităţi cu scop lucrativ din sectorul public; d) în calitate de membru al unui grup de interes economic."

- art. 445 din O.U.G. nr. 57/2019, potrivit căruia "(1) Funcţionarii publici au obligaţia să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor,precum şi normele de conduită; (2) În aplicarea prevederilor alin. (1), funcţionarii publici trebuie să exercite un rol activ, având obligaţia de a evalua situaţiile care pot genera o situaţie de incompatibilitate sau un conflict de interese şi de a acţiona pentru prevenirea apariţiei sau soluţionarea legală a acestora; (3) În situaţia intervenirii unei incompatibilităţi sau a unui conflict de interese, funcţionarii publici au obligaţia de a acţiona conform prevederilor legale pentru încetarea incompatibilităţii sau a conflictului de interese, în termen legal; (4) La numirea într-o funcţie publică, la încetarea raportului de serviciu, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege, funcţionarii publici sunt obligaţi să prezinte, în condiţiile Legii nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare, declaraţia de avere şi declaraţia de interese. Declaraţia de avere şi declaraţia de interese se actualizează anual, potrivit legii"/

- art. 118, alin. (15), lit. a) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia "Funcţia de manager general este incompatibilă cu: a) exercitarea oricăror altor funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi indemnizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical desfăşurate în aceeaşi unitate sanitară cu respectarea programului de lucru prevăzut în contractul de management, fără a afecta buna funcţionare a unităţii respective, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică, cu respectarea prevederilor lit.a1)".
art. 2, alin. (4) din Legea nr. 364/2004, potrivit căruia "Calitatea de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior";


"Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat (...) încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective (...)".

"Persoana (...) faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică (...) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului".

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

Citește și:

Averea și interesele lui Ștefan Ilie, primarul din Tulcea, găsit incompatibil de ANI. Și-a cumpărat apartamentul în 2022 de la o firmă din municipiu

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii