IPJ Bacău Bărbat din Oituz, reținut de polițiști pentru violență în familie
IPJ Bacău: Bărbat din Oituz, reținut de polițiști pentru violență în familie
30 Aug, 2023 13:23
ZIUA de Constanta
822
Marime text
- La data de 29 august 2023, polițiștii din cadrul Secţiei 3 Poliție Rurală Onești au fost sesizati prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, de către o femeie din comuna Oituz, despre faptul că a fost agresată de fiul său.
La data de 29 august 2023, polițiștii din cadrul Secţiei 3 Poliție Rurală Onești au fost sesizati prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, de către o femeie din comuna Oituz, despre faptul că a fost agresată de fiul său, transmite un comunicat din partea Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.
Din verificări polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce se afla la locuința comună, pe fondul consumului de alcool, bărbatul ar fi agresat-o pe mama sa, producându-i leziuni.
Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu prin care cel în cauză a fost obligat la păstrarea distanţei de minim 50 de m faţă de mama sa şi faţă de locuinţă.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie, iar bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul IPJ Bacău, a încheiat sursa citată.
Citește și:
Bărbat din județul Bacău care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, depistat de polițiști
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii