Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:44 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Cluj Permis suspendat și amendă de peste 7.000 lei. Iată pentru ce

ro

16 Oct, 2023 21:24 1041 Marime text
Sursa foto: IPJ Bistrița Foto cu rol ilustrativ





În perioada 12 – 15 ocombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostradă A3 au efectuat activități pentru supraveghere și control al traficului rutier, cu accent pe combaterea excesului de viteză.
 
Potrivit IPJ Cluj, în data de 12 septembrie a.c., polițiștii au constatat și aplicat 97 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 28.000 de lei, dintre care 36 pentru încălcarea regimului legal de viteză, 11 pentru neportul centurii de siugranță, 2 pentru oprirea pe banda de urgență, iar restul pentru alte abateri.
 
De asemenea, polițiștii au dispus reținerea a nouă permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.
 
La data de 14 octombrie a.c., polițiștii au surprins cu aparatul radar un autoturism condus cu viteza de 212 km/h. La semnalul regulamentar de oprire conducătorului auto, acesta și-a continuat deplasarea, după care a provocat un accident rutier
 
Acesta nu a respectat semnalul polițiștilor, continuându-și deplasarea pentru aproximativ 4 kilometri, iar pe fondul nepăstrării distanței regulamentare în raport cu autovehiculul din fața sa, a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, declară IPJ Cluj.

 

„Conducătorul auto, respectiv un bărbat de 50 de ani, din Ungaria, a fost sancționat contravențional de polițiști cu amenzi în valoare de 7.250 de lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 300 de zile, pentru încălcarea regimului legal de viteză, neoprire la semnalul regulamentar, adoptarea unui comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice și producerea unui accident rutier cu pagube materiale”, au precizat polițiștii clujeni.

 Citește și
O tânără de 16 ani a murit în timpul unei petreceri pe care a organizat-o acasă, în Ploiești
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii