IPJ Constanța Acțiune a polițiștilor în stațiunea Neptun. Iată ce au constatat
IPJ Constanța: Acțiune a polițiștilor în stațiunea Neptun. Iată ce au constatat
09 Aug, 2024 14:07
ZIUA de Constanta
808
Marime text
În perioada 8-9 august 2024, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia - Secția 1 Poliție Neptun au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice și creșterea gradului de siguranță rutieră, transmite un comunicat din partea Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
În cadrul activităților derulate, au fost legitimate 23 de persoane și au fost verificate 22 de vehicule.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale la OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.
Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 1.500 de lei.
De asemenea, au fost oprite din a circula două vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.
Totodată, la data de 9 august 2024, în jurul orei 03.30, polițiștii au identificat un bărbat, de 49 de ani, care ar fi condus un autoturism, pe strada Trandafirilor din stațiunea Olimp, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, a încheiat sursa citată.
Citește și:
IPJ Constanța: Agenții economici de pe litoral luați la control
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii