IPJ Constanța Reținuți de polițiști, pentru furtul unei mașini. Între aceștia, doi sunt minori
IPJ Constanța: Reținuți de polițiști, pentru furtul unei mașini. Între aceștia, doi sunt minori
21 Nov, 2023 15:10
ZIUA de Constanta
973
Marime text
La data de 20 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Secția 4 Poliție Rurală Medgidia, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 20 de ani, și doi minori, de 16 ani, respectiv 17 ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, potrivit IPJ Constanța.
În noaptea de 16 spre 17 noiembrie a.c., aceștia ar fi sustras un autoturism parcat pe strada Aurel Vlaicu din satul Nisipari, județul Constanța.
Ulterior, bărbatul de 20 de ani a condus autoturismul respectiv, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, în satul Nisipari, comuna Poarta Albă, precum și pe D.J. 228 și D.N. 22C.
„Mai târziu, ar fi abandonat autoturismul sustras în extravilanul satului Nazarcea, județul Constanța”, spun polițiștii.
Bărbatul și cei doi minori au fost reținuți pentru 24 de ore, conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Citește și„Astăzi, vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propunere legală”, specifică IPJ Constanța.
Pachet cu droguri, de peste un kilogram, găsit pe plaja din Constanța de polițiști (FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii