IPJ Constanța Trimiși în judecată pentru infracțiuni vamale (FOTO)
IPJ Constanța: Trimiși în judecată pentru infracțiuni vamale (FOTO)
08 Sep, 2023 16:45
ZIUA de Constanta
1347
Marime text
- Polițiștii Serviciului de Poliție Transporturi Maritime, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au finalizat cercetările într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de folosirea de documente vamale de transport care se referă la alte mărfuri decât cele prezentate în vamă, în formă continuată.
Polițiștii Serviciului de Poliție Transporturi Maritime, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au finalizat cercetările într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de folosirea de documente vamale de transport care se referă la alte mărfuri decât cele prezentate în vamă, în formă continuată, transmite un comunicat din partea Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
În cauză, au fost trimise în judecată trei persoane, una juridică și două fizice, pentru săvârșirea acestei infracțiuni.
Astfel, în luna iunie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Maritime, împreună cu specialiști ai Gărzii Forestiere și autorității vamale, au efectuat 2 controale în porturile maritime Constanța și Constanța Sud.
Controalele au vizat verificarea mai multor containere, în care se aflau aproximativ 320 de metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 880.000 de lei, marfa fiind exportată de o societate comercială din județul Dâmbovița.
Din cercetări a reieșit că marfa declarată în documentele vamale de export era denumită ca fiind cherestea din stejar, dar, în realitate, materialul lemnos era sumar prelucrat și ecarisat.
În urma efectuării expertizei de industrializarea lemnului, s-a stabilit că lemnul ecarisat era din speciile stejar și gorun.
Marfa respectivă a fost ridicată, în vederea confiscării, a încheiat sursa citată.
Citește și:
IPJ Timiș: Cercetat pentru infracțiuni la regimul rutier și furt în scop de folosință
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii