IPJ Ialomița Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție
IPJ Ialomița: Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție
27 Oct, 2023 11:41
ZIUA de Constanta
930
Marime text
- Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au reținut un tânăr în vârstă de 24 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de amenințare, violare de domiciliu și încălcarea ordinului de protecție. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Ialomița.
Conform Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că în data de 25 octombrie a.c., un tânăr de 25 de ani, din comuna Vlădeni s-a deplasat la locuința fostei sale concubine de pe raza comunei Bordușani, în vârstă de 19 ani, unde a pătruns fără drept în curtea locuinței și amenințat-o.
„În urma verificărilor s-a stabilit că pe numele bărbatului exista un ordin de protecție prin care i se interzicea acestuia să ia legătura prin orice mod cu victima și să păstreze o distanță de 50 de metri față de victimă și locuința acesteia”, informează sursa.
În urma probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești l-au reţinut pe tânărul de 24 de ani, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă de reţinere, iar ieri, 26 octombrie a.c., cel în cauză a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, măsură ce a fost însușită de magistrați.
Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale a tânărului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, conchid polițiștii ialomițeni.
Citește și
O femeie a sărit dintr-o mașină în mers ca să scape de bătăile soțului. Suspectul a fost reținut
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii