Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:45 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Olt Tânăr prins băut la volan după ce a avariat mai multe mașini

ro

17 Jan, 2024 11:46 988 Marime text
Sursă foto: IPJ Olt
  • La data de 16 ianuarie 2024, în jurul orei 22:15, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Cireșului, din municipiul Slatina, a avut loc un eveniment rutier.
     
La data de 16 ianuarie 2024, în jurul orei 22:15, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Cireșului, din municipiul Slatina, a avut loc un eveniment rutier, transmite un comunicat din partea Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina. 

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 22:10, un tânăr de 25 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cireșului, din municipiul Slatina, din cauze ce urmează a fi stabilite, a avariat mai multe autoturisme parcate.

În urma evenimentului rutier nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Tânărul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. 

Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fiindu-i reținut permisul de conducere. 


Ulterior, la data de 17 ianuarie 2024, in jurul orei 2:40, polițiștii Biroului Rutier Slatina l-au depistat, din nou, în trafic, pe tânărul de 25 de ani, pe bulevardul A.I. Cuza, din municipiul Slatina. 

Conducătorul auto a fost testat cu apratul etilotest, care a indicat, de această dată, o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au întocmit un nou dosar penal pe numele tânărului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, a încheiat srsa citată.


Citește și:
Atenție dacă găsiți bani în bancomat! Un bărbat s-a ales cu dosar penal
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii