Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:45 23 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Tulcea Sute de polițiști, mobilizați pentru minivacanța de Ziua Unirii Principatelor Române

ro

23 Jan, 2025 14:13 163 Marime text
Foto cu rol ilustrativ

Aproximativ 300 de polițiști tulceni vor fi mobilizați, în contextul minivacanței prilejuită de Ziua Unirii Principatelor Române.
„În perioada 24-26.01.2025, în contextul minivacanței prilejuită de Ziua Unirii Principatelor Române, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea va mobiliza  aproximativ 300 de polițiști ce vor desfășura activități pe două paliere: unul este cel de prevenire și descurajare, iar al doilea este de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii.”, a precizat IPJ Tulcea.

Potrivit IPJ Tulcea, începând de mâine, 24 ianuarie, în fiecare zi, poliţişti de la ordine publică, poliţie rutieră, arme, economic, investigaţii criminale, transporturi și de la alte structuri cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice se vor afla în stradă și în proximitatea locurilor cu un aflux mare de persoane, pentru prevenirea victimizării persoanelor prin diverse infracțiuni, pentru combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Modul de acțiune va fi unul predominant preventiv, însă, dacă vor fi constatate încălcări ale legii, fiecare situație va fi supusă unei evaluări individuale și vor fi luate măsuri în consecință.

Activitățile vor fi desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice.

Se va acorda o atenţie deosebită locurilor cu mare fluenţă de public, în care urmează să se desfăşoare manifestări publice, activităţi culturale, sportive, de agrement, pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă.

Având în vedere că în această perioadă se înregistrează o intesificare a circulației pe drumurile publice, polițiștii tulceni își vor intensifica eforturile pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și pentru a veni în sprijinul conducătorilor auto.

Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii accidentelor de circulație, poliţiştii rutieri vor fi prezenți pe drumurile naționale cât și pe cele județene și comunale, pentru depistarea conducătorilor auto care reprezintă un pericol pe drumurile publice pentru că nu respectă limitele legale de viteză, efectuează depășiri neregulamentare, sau urcă la volan după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise.
Vă recomandăm să manifestați o atenție deosebită în ceea ce privește protecția personală. Dacă planificați să părăsiți locuința, asigurați-vă că ați încuiat ușile și ferestrele, a transmis IPJ Tulcea.

Dacă aveți nevoie de ajutor sau sunteți martorii unei fapte antisociale, anunțați cel mai apropiat polițist sau sunați la numărul pentru apeluri de urgență 112!


Vă dorim o minivacanță plăcută, fără evenimente nedorite!, a încheiat sursa citată.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii