Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:43 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPS Teodosie, aparat de trei avocati

ro

07 May, 2009 00:44 5440 Marime text
ips_avocati.jpgArhiepiscopia Tomisului a organizat în această seară o conferinţă de presă unde cei trei avocaţi ai Înaltpreasfinţiei Sale Teodosie au vorbit mai mult despre pilde bisericeşti decât să aducă argumente care să demonteze informaţiile publicate în cotidianul România Liberă. 

Paula Iacob, Daniel Ionaşcu şi Dan Frangeti sunt cei trei avocasţi care se vor ocupa de cazul Arhiepiscopului Tomisului faţă de care Parchetul Tribunalului Constanţa face cercetări privind infracţiunile de luare de mită şi complicitate la fals intelectual. Fără să fi fost efectuată o expertiză a filmului incriminator care este prezentat în materialul din ediţia din 5 mai a cotidianului mai sus citat, ei au declarat că pelicula este mixată, are părţi care au fost scoase din context şi prezintă o informaţie trunchiată. Mai mult, jurnalistul care a efectuat investigaţia a fost acuzat de ipocrizie şi a fost numit „frustrat" fără ca acesta să fie prezent  pentru a da o replică. Cei trei apărători ai Înaltpreasfinţiei Sale Teodosie au declarat că articolul „Cât costă Duhul Sfânt în România" este unul scris la comandă, şi se vrea a fi lovită Biserica Ortodoxă. „Este adevărat că vorbim despre un atac aproape fără precedent în presă împotriva Bisericii. În toate statisticile ea este cea mai credibilă instituţie din această ţară. Vor să lovească Biserica prin itnemrediul acestor făcături", a declarat Dan Frangeti. În ceea ce priveşte faptul Parchetul Tribunalului Constanţa s-a autosesizat după apariţia materialului din cotidianul România Liberă avocaţii au declarat că nu era copmpetenţa acestei instituţii să înceapă cercetările şi este surprinzător că totuşi s-a autosesizat la numai câteva ore de la apariţia articolului incriminator. „Socotim strict juridic că s-a făcut o mare şi de neînţeles greşeală tocmai de către o persoană care ocupă o funcţie de răspundere în lumea juridică, procurorul şef al acestui oraş", a spus Paula Iacob.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii