Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:15 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISJ Constanţa a interzis balurile bobocilor

ro

14 Nov, 2012 03:17 7911 Marime text
elev_Colegiul_Pedagogic.jpgElevul din clasa a IX-a de la Colegiul Naţional Pedagogic Constantin Brătescu, care, în seara de 9 noiembrie, a ajuns la spital din cauza consumului de alcool la Balul Bobocilor, s-a ales cu nota scăzută la purtare. „Incidentul a fost analizat în cadrul consiliului profesoral al liceului şi s-a votat aplicarea următoarei sancţiuni elevului care prin comportamentul său a prejudiciat imaginea instituţiei: eliminarea pe o perioadă de o zi de la cursuri şi scăderea notei la purtare la 6. Sancţiunea care se va aplica elevului are la bază prevederile legale din Regulamentul Intern al Colegiului. De asemenea, s-a hotărât interzicerea derulării unor astfel de evenimente. Totodată, menţionăm că evenimentul nu a fost organizat de Colegiul Naţional Pedagogic Constantin Brătescu, iar diriginta elevului regretă participarea ei la un asemenea eveniment", au declarat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Grigore 16 Oct, 2014 14:05 Pai nici nu ma asteptam la altceva din partea unor inspectori PSD-isti.. Este clar faptul ca ne intoarcem in COMUNISM! PONTAITI-vAA... :))) Am inteles ca in curand se va propune si inchiderea cafenelelor la ora 22:00 iar a disco/cluburilor la 23:30, astfel incat tovarasii din patura muncitoreasca sa fie odihniti in intreprinderi!
  • asdfghjkl 03 Sep, 2014 15:13 eu sunt la pedagogic si nu imi convine asa ceva
  • lksa 27 Sep, 2013 19:19 Sincer este o masura foarte buna, cum poti organiza balul bobovcilor in cluburi unde se serveste alcool? cand toti participantii la baluri sunt minori?
  • Da 27 Sep, 2013 14:13 Il cheama traian pe ala de sa imbatat si a injurato pe dirigasa =)))
  • silviu 27 Sep, 2013 10:40 Bautura si femei pentru toti baietii mei !
  • fara nume 27 Sep, 2013 03:08 Beti cu masura mai copii
  • Razvan 27 Sep, 2013 02:19 Nici sa nu va aud minorilor! Auzi la "fara nume", ca ala este idiot ca si`a pus in cap. N`ai inteles un lucru: 80% sunt IDIOTI care isi pun in cap la un astfel de eveniment. Numai retardati: cu un pahar intr`o mana si iphon`ul pe FaceBook in cealalta.
  • fara nume 26 Sep, 2013 23:25 o prostie , daca ala e un idiot care-si pune bautura-n cap :|
  • ion 15 Nov, 2012 15:32 De abia astepta acest ISJ sa interzica ceva placut elevilor in loc sa asigure buna desfasurare a acestor activitati. acesta a fost preteztul pe care-l cautau de mult HA HA HA !