ISU Dobrogea, despre incidentul de la căminul de bătrâni de la Poarta Albă- „Pompierii au intervenit aproape 14 ore în noaptea Crăciunului“ (VIDEO)
ISU Dobrogea, despre incidentul de la căminul de bătrâni de la Poarta Albă- „Pompierii au intervenit aproape
26 Dec, 2024 10:53
ZIUA de Constanta
402
Marime text
- Pompierii din Constanța au intervenit pe parcursul nopții de Crăciun în Poarta Albă, pentru a gestiona riscurile create de o turbină eoliană care a început să se rotească necontrolat.
- În timpul nopții, rotorul și elicea eolienei au căzut în curtea căminului, fără a produce victime sau pagube materiale.
- Întrucât eoliana nu mai prezintă pericol, în această dimineață s-a efectuat relocarea batranilor de la grădiniță înapoi la cămin.
În noaptea de Crăciun, pompierii din Constanța au intervenit pentru gestionarea unei situații neobișnuite la un cămin de bătrâni din Poarta Albă, unde o turbină eoliană a început să se rotească necontrolat. Din cauza riscurilor, aproximativ 70 de persoane vârstnice au fost relocate preventiv. Rotorul turbinei a căzut, însă nu au existat victime sau pagube materiale.
După eliminarea pericolului, persoanele au fost returnate la cămin. Echipele ISU și autoritățile au acționat coordonat pentru protejarea celor afectați.
Anunțul ISU Constanța
Au intervenit aproape 14 ore în noaptea Crăciunului.
Pompierii constănțeni s-au confruntat noaptea trecută, în localitatea Poarta Albă, cu o situație mai puțin obișnuită. Aceștia au fost chemați să intervină pentru gestionarea unei situații generate de condițiile meteorologice care au cauzat rotirea necontrolată a elicelor unei turbine eoliene amplasată în curtea unui cămin de bătrâni, existând riscul desprinderii.
Pentru eliminarea riscurilor, ținând cont de faptul că în curtea căminului erau amplasate 3 rezervoare de GPL, s-a luat decizia relocării preventive a aproximativ 70 de persoane vârstnice într-un spațiu sigur. Transportul persoanelor s-a realizat cu mijloacele de intervenție ale ISU.
În timpul nopții, rotorul și elicea eolienei au căzut în curtea căminului, fără a produce victime sau pagube materiale.
Întrucât eoliana nu mai prezintă pericol, în această dimineață s-a efectuat relocarea batranilor de la grădiniță înapoi la cămin.
La fața locului au acționat echipajele din cadrul tuturor autorităților cu responsabilități în gestionarea situației pentru eliminarea riscurilor și protejarea persoanelor afectate, sub coordonarea ISU CT.
Citește și:
Mihaela Ristea (DGASPC Constanța), despre evacuarea din centrul din Poarta Albă, afectat de turbina eoliană- „Totul este sub control“ (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii