ISU Giurgiu Patru incendii în ultimele ore
ISU Giurgiu: Patru incendii în ultimele ore- Pompierii giurgiuveni în ultimele ore, au intervenit pentru stingerea a patru incendii, în următoarele localități, de pe raza județului Giurgiu.
În localitatea Bălanu (două intervenții) au ars miriște de grâu, vegetație uscată și deșeuri menajere, pe o suprafață de aproximativ un ha. La cazuri au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere;
La Giurgiu, Drumul Fermei au ars vegetație uscată și deșeuri menajere, pe o suprafață de aproximativ 400 mp. La caz au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere;
În Ghimpați a ars vegetație uscată, pe o suprafață de aproximativ 200 mp. La caz au acționat pompierii din cadrul Stației Mihăilești, cu o autospecială de stingere.
„Cauza probabilă de producere a incendiilor a fost focul deschis în spații deschise”, declară pompierii.
„Precizăm faptul că, după fiecare incendiu de vegetaţie uscată sau miriște de pe terenurile arabile, ISU înaintează Agenției Județene de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) coordonatele geospaţiale ale locului în care s-a produs evenimentul pentru adoptarea unor măsuri în consecinţă”, mai adaugă aceștia.
Pompierii atrag atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor și arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot extinde rapid pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie, încheie sursa.
Citește și
UPDATE. Pompierii intervin pe strada Aurora din Constanța. Ce se întâmplă acolo (FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp