ISU Suceava O hală și o clădire din lemn, arse din cauza unui cablu electric defect (galerie foto+video)
ISU Suceava: O hală și o clădire din lemn, arse din cauza unui cablu electric defect (galerie foto+video)
25 Jul, 2019 17:24
ZIUA de Constanta
1940
Marime text



La sosirea echipajelor, ardeau hala banzic și clădirea sediului administrativ, construcții din lemn, corp comun, cu pericol de propagare la construcțiile învecinate și depozitele de material lemnos, transmite ISU Suceava.
Au ars hala banzic pe aproximativ 100 mp, corpul administrativ cu o amprentă la sol de 80 mp, cu bunuri din interior (elemente de mobilier, aparatură electrocasnică, materiale textile și altele), circa 20 metri cubi de cherestea, 25 metri cubi bușteni și 30 metri cubi de rumeguș. S-au degradat învelitoarea din tablă a clădirilor pe aproximativ 200 mp, utilaje din hala banzic și aparatură pentru întreținere și reparare, instalația electrică, scule și echipamente electrice și alte bunuri. De asemenea, s-au degradat fațada și elemente de tâmplărie de la o locuință particulară din imediata vecinătate.
Incendiul a izbucnit din hala banzic, cel mai probabil din cauza efectului termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii