ITM Constanța, despre două accidente de muncă produse luni

23 Jul, 2019 22:38
ZIUA de Constanta
2692
Marime text
Luni, 22 iulie, un angajat la CN POSTA ROMANA SA – O.P. CONSTANTA 3, și-a pierdut, temporar, capacitatea de muncă.
Lucratoarei T. S., în vârstă de 40 de ani, i s-a făcut rău la locul de muncă. Ca urmare a evenimentului, victima a fost transportată și internată la Spitalul Județean Constanța pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Accidentul este în curs de cercetare de catre o comisie numită de către CN POȘTA ROMÂNĂ SA, în conformitate cu prevederile art.29 alin.(1) lit.a) din Legea nr.319/2006, cu modificările și completările ulterioare. După finalizarea cercetării dosarul de cercetare întocmit de comisia numită de catre angajator va fi înaintat pentru verificare și avizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța, care va analiza dosarul, îl va aviza sau în cazul în care se constată că cercetarea nu a fost efectuată corespunzator, va dispune în scris măsuri pentru refacerea procesului verbal de cercetare și/sau completarea dosarului, după caz.
În aceeași zi, lucratorul S.D., în vârstă de 49 de ani, șofer la SC ECOTEC HEALTH PROTECTION SRL, a fost victima unui accident rutier.
Eveniment a fost soldat cu pierderea temporără a capacității de muncă a angajatului.
Accidentul este în curs de cercetare de către o comisie numită de către SC ECOTEC HEALTH PROTECTION SRL, în conformitate cu prevederile art.29 alin.(1) lit.a) din Legea nr.319/2006, cu modificările și completările ulterioare. După finalizarea cercetării dosarul de cercetare întocmit de comisia numită de către angajator, va fi înaintat pentru verificare și avizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Giurgiu, care va analiza dosarul, îl va aviza sau în cazul în care se constată că cercetarea nu a fost efectuată corespunzator, va dispune în scris măsuri pentru refacerea procesului verbal de cercetare și/sau completarea dosarului, după caz.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii