Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:05 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iulia la CJC, Ionuţ la Primărie Cum arată, din declaraţiile de avere, avuţia soţilor Pripişi (documente)

ro

19 Jul, 2011 01:37 4212 Marime text
avere_pripis_Ionut_Pripisi.jpgPotrivit ultimei declaraţii de avere postate pe site-ul Primăriei Constanţa, directorul adjunct la Direcţia Poliţia Locală Constanţa, fost şef la Direcţia Corp Control, nu a acumulat averi în 2010

Acesta şi-a achiziţionat doar un teren intravilan la Topalu, de 500 de metri pătraţi.

În declaraţia completată în urmă cu doi ani, între documentele soţiei sale, Iulia, inspector în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, şi cea a noului adjunct al Direcţiei Poliţiei Locale au existat unele mici diferenţe.

Prin comparaţie, cele două declaraţii de avere aferente anului 2010 ale lui Ionuţ Pripişi şi ale soţiei sale au câteva mici discrepanţe, probabil fără intenţie transcrise. Terenurile pe care familia Pripişi spune că le deţine, cinci la număr, unul agricol, în Jurilovca, restul intravilane în Constanţa (două), unul în Lazu şi două în Topalu, apar ca având titulari diferiţi. În declaraţia Iuliei Pripişi, terenurile apar cumpărate pe numele celor doi membri ai familiei în vreme ce pe declaraţia soţului, titular apare doar el. De asemenea, tot prin comparaţie, se poate observa faptul că Ionuţ Pripişi are transcris venitul pe care fiica familiei Ştefania îl primeşte din alocaţia de stat, în vreme ce, pe declaraţia soţiei, acesta nu apare.

Despre veniturile familiei, comparativ cu anul fiscal 2009, anul fiscal 2010 nu a fost unul mai prosper. Dacă în 2009 câştiga 57.871 lei din activitatea de la primărie, de director executiv la direcţia Corp - Control, în 2010 acesta a câştigat doar 47.494 lei. Şi venitul soţiei sale a scăzut, nu atât de mult ca şi al său: 21.000 de lei în 2009 comparativ cu 16.915 lei în 2010.

Familia Pripişi menţionează că deţine aceeaşi casă cumpărată în 2001 în Constanţa, acelaşi autoturism Audi, din 2007, şi acelaşi credit care încă apare pe declaraţia de avere a celor doi membri ai familiei, deşi termenul scadent al datoriei de la BCR de 13.000 de dolari este 2010. Pripişi este în continuare asociat în SC Del Mar Tur SRL şi membru al Sindicatului Liber al Salariaţilor din Administraţia Publică Locală Constanţa.

 

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii