Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:33 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ivy Society Bar, un alt local pe Tomis

ro

09 Dec, 2011 01:00 3766 Marime text

Ivy1.jpgDin Mamaia ne întoarcem în centrul oraşului, pe faimosul bulevard Tomis, la numarul 56, unde s-a deschis de curând un local numit Ivy Society Bar.

Ivy2.jpg Este un fel de regulă nescrisă ca pe acest bulevard barurile să nu ofere nimic special. Toate sunt la fel, cu mici schimbări în design. Este un spaţiu destul de mare, cu multe canapele, măsuţe mici şi joase. Destul de incomode, după părerea mea. Rar găseşti clienţi în acest local, probabil datorită faptului că nu oferă nimic altceva faţă de cele din jur. Poate doar acele canapele incomode. Puteţi bea o cafea, un suc, o bere sau un cocktail la un preţ de Tomis, adică mediu spre mare. Cu toate că arată destul de bine, nu-l recomand pentru că nu am de ce. Chiar m-am săturat de astfel de băruleţe deschise peste noapte cu exact acelaşi plan visător de a face avere şi care se va închide în câteva luni, în funcţie de câţi bani are patronul. Mă întreb, oare când îşi vor da seama că lumea vrea ceva diferit, vrea să meargă într-un anume loc pentru că le oferă altceva, nu aceeaşi cafea la exact acelaşi preţ ca în celelalte 50 de baruri din zonă?!

Conform registrului comerţului, barul funcţionează pe societatea DLD Trading SRL, de care se ocupă Liviu Popa şi Păuna Secăreanu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii